Skip to content
Politică

Ministrul Daea ridică în slăvi oaia turismului românesc

atitudineseverin.ro

Ideea promovării turismului din România prin intermediul imaginii unei oi, care ar trebui să simbolizeze Miorița, îi face pe miniștrii PSD să exulte în fața găselniței colegului lor de la Turism, Mircea Dobre.

Ultimul înscris pe lista de susținători ai ovinei-promotor  este ministrul Agriculturii, Petre Daea. „Oaia este o statuie vie. Uitaţi-vă dumneavoastră în orice parte a ţării cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţarii româneşti”, a ținut să sublinieze oficialul.

Până în 2020, România este obligată să folosească frunza pe post de brand al turismului național, dar Daea ar dori să înlocuiască mai repede simbolul expus în fața vizitatorilor străini. „Frunza o are toată lumea, dar oi ca în Romania nu! Lânga oaie, găseşti o frunză, lânga frunză, nu poţi să găseşti o oaie”, a explicat Daea, conform adevarul.ro.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a explicat marți, 30 mai, în Parlament că instituția pregătește 6 broșuri pe care vrea să le expună în cadrul unor târguri turistice interne și internaționale, oaia fiind una dintre variantele agreate pentru ilustrarea acestora.

O schimbare a brandului turistic de țară ar însemna restituirea a 850.000 de euro Comisiei Europene, în condițiile în care la fel de controversatul proiect pus în practică de Elena Udrea, având ca logo frunza, a beneficiat de finanțare europeană.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *