Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, arată unde a greşit Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în ancheta legată de Ordonanţa de Urgenţă (OUG) nr. 13/2017.
Guvernantul a declarat sâmbătă, după publicarea motivării Curţii Constituţionale (CCR) privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern, că în acest moment procurorii nu mai pot continua ancheta care vizează OUG13 pe aspecte de oportunitate a adoptării ordonanţei, informează Mediafax.
„Procurorii îşi vor continua ancheta pentru a finaliza respectivul dosar, a da o soluţie temeinică şi legală. Sigur, procurorii nu vor mai ancheta urmări aspectele de oportunitate, circumstanţele, împrejurările adoptării ordonanţei, că la ea ne referim în concret, pe viitor a unui act normativ de principiu. Ancheta continuă pe infracţiuni, pe fapte prevăzute în Codul Penal sau într-o lege specială, dar nu poate continua pe oportunitatte, circumstanţe, împrejurări, legalitate, constituţionalitate”, a declarat Tudorel Toader, într-o intervenţie telefonică la Digi24.
Ministrul Justiţiei participă sâmbătă la lucrările Comisiei de la Veneţia, acolo unde a fost chemat să prezinte un raport cu privire la situaţia din România.
„Particip la aceste lucrări ca membru titular. În plus, preşedintele Comisiei de la Veneţia mi-a adresat invitaţia de a face o prezentare. A făcut acest raport despre OUG 13 şi raportul de respingere, despre OUG 14 şi raportul de aprobare, despre reacţiile civice, despre decizia Curţii Constituţionale, am prezentat conţinutul actelor normative, efectele juridice pe care acestea le-au produs şi consecinţele sociale”, a menţionat Tudorel Toader.

Ce spune Curtea Constitutionala pe intelesul tuturor :
« Este dreptul constitutional al Guvernului de a da la miezul noptii o Ordonanta de Urgenta, care sa fie publicata in Monitorul Oficial la ora 2 noaptea, prin care Sebi Ghita este gratiat de toate acuzatiile si in toate dosarele in care este urmarit. Iar daca a doua zi cineva depune la parchet o plangere in care ataseaza dovezile ca fiecare membru al guvernului a primit in cont cate 5 milioane de euro de la Ghita pentru a se da aceasta Ordonanta, parchetul trebuie sa claseze plangerea penala. Altfel s-ar incalca separatia puterilor in stat ! « »
Bravos ! In sfarsit putem vedea si cum arata o Curte Constitutionala a mafiei ! Orice este posibil doar in Romania ! Rusine….