Ministrul Sportului, Eduard Novak, l-a felicitat pe sportivul Cătălin Chirilă, care a câştigat medalia de aur la canoe-1000 metri, la Campionatele Europene de kaiac-canoe. Novak spune că Chirilă este un „urmaş demn al marelui Ivan Patzaichin”.
Sportivul Cătălin Chirilă a câştigat medalia de aur în proba de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri de la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.
Chirilă a condus aproape integral cursa şi a încheiat cu timpul de 3:49.681.
El a fost urmat de sportivul ceh Martin Fuksa şi de italianul Carlo Tacchini.
Chirilă, campion mondial la Halifax, este calificat şi în proba de canoe-500 metri, care va avea loc duminică.
