Mircea Băsescu va executa condamnarea în celula de la Secţia exterioară Valu lui Traian, din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, în care a stat şi Gigi Becali.
Aceasta este Secţia exterioară a Penitenciarului Poarta Albă, cunoscuta ca secţia pentru VIP-uri, scrie romaniatv.net.
Amintim că Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpăţână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
