Skip to content
Politică

”Mircea Dumitru, DEMISIA!” ALDE, inflamată de declaraţiile ministrului

newsbv.ro

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a fost inflamată în urma declaraţiilor făcute de ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice Mircea Dumitru, referitoare la conceptul de homeschooling.

Astfel, printr-un comunicat de presă, remis, sâmbătă, redacției de știri Psnews.ro, ALDE cere demisia ministrului Mircea Dumitru, întrucât, potrivit acesteia, ”se constată o tendință susținută de inițiere și impunere a unor reglementări fără niciun fel de consultări”.

”Conceptul de homeschooling a apărut și s-a dezvoltat în țări precum Statele Unite ale Americii, Australia și Canada pe baza unor realități care se referă în mod special la distanțele mari între domiciliu și școala.

În ultima perioadă, acest concept s-a dezvoltat inclusiv în mai multe state europene, cu excepția Germaniei, Olandei, Croației, Suediei etc. , țări în care este considerat ilegal. În țări precum Franța, Italia, Austria etc., sistemul de homeschooling este reglementat, mergându-se chiar până la evaluarea nivelului de educație, ori a competențelor de specialitate și pedagogice ale părinților. În orice caz, astfel de reglementări prevăd evaluarea cel puțin o dată pe an a progresului elevilor, iar în cazul în care aceștia nu promovează testele este prevăzută obligativitatea reintegrării în sistemul clasic de educație. În România nu există niciun fel de reglementare legală referitoare la homeschooling.

Nu este nici agreat, nici interzis. Cele aproximativ 200 de familii care au apelat la această variantă educațională au recurs în cea mai mare parte la înscrierea copiilor în cadrul unor școli din afara României. Pe de altă parte, în cazul în care se dorește reintegrarea în sistemul clasic de educație, aceasta este cu atât mai dificilă cu cât nivelul este mai avansat.

Spre exemplu, trecerea de la învățământul gimnazial la cel liceal de stat este practic imposibil în absența unei foi matricole pe baza căreia să se calculeze media claselor V-VIII (medie ce are conform reglementărilor în vigoare o pondere de 20% în cadrul mediei de admitere in liceu). Astfel de reglementări cu privire la homeschooling, ca și alte reglementări esențiale în domeniul educației, necesită un amplu proces de consultare care nu a avut loc până acum.

În concluzie, gafa ministrului Educației, care nu cunoaște legislația în vigoare atunci când e la conducerea unei instituții care gestionează sistenul de învățământ, este una impardonabilă. Apreciem că un ministru al Educației Naționale are ca principală obligativitate legală îmbunătățirea și consolidarea sistemului național al învățământului și nu inițierea fără consultări a unui sistem alternativ de educație. 1
Pe cale de consecință, solicităm demisia ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice Mircea Dumitru, cu atât mai mult cu cât se constată o tendință susținută de inițiere și impunere a unor reglementări fără niciun fel de consultări”, se arată în comunicat.

1 comentariu la “”Mircea Dumitru, DEMISIA!” ALDE, inflamată de declaraţiile ministrului

  1. Mai de grabă demișia lui alde Tăriceanu și acoliților că ministrul nostru a vorbit foarte tranșant și de la A Marga n-am avut un asemenea om în fruntea MEN.!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *