Skip to content
Politică

Mirel Palada dă cifrele câştigătorilor şi scorurile pierzătorilor în Bucureşti şi la nivel naţional EXCLUSIV

Sociologul Mirel Palada (invitat, în această săptămână, la Dialogurile PSnews.ro) a făcut o serie de previziuni în ceea ce priveşte scorurile pe care le vor obţine principalii candidaţi în alegerile locale de pe 5 iunie.

Astfel, la nivel naţional, Palada a apreciat că PSD va obţine 35% dintre voturi, PNL se va situa la nivelul de 30% (cu şanse de a coborî spre 28%), în timp ce ALDE şi PMP vor fi cotate la 7%, respectiv 6%.

În Bucureşti, directorul Sociopol o dă câştigătoare pe Gabriela Firea, de la PSD (cu 37%), în timp ce Nicuşor Dan (USB) are şanse să îl surclaseze pe Cătălin Predoiu (PNL), cu 20% la 18%.

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului estimează că primar al Sectorului 1 va fi PSD-istul Dan Tudorache (33%), care va fi victorios în faţa lui Alexandru Nazare de la PNL (19%) şi a candidatei USB. Totuşi, Mirel Palada consideră că reprezentanta USB, Clotilde Armand, va obţine un scor peste cel al lui Nazare (20%).

Surpriza vine din Sectorul 2, acolo unde Mirel Palada apreciază că primar va fi Dumitru Pelican, candidatul Partidului Ecologist Român (PER), cu 30%. Pe locurile următoare, s-ar putea plasa candidatul PNL, Dan Cristian Popescu (27%), respectiv actualul primar interimar, Mihai Mugur Toader (PSD), cu 24%.

În Sectorul 3, contrastul este izbitor, pronosticul lui Mirel Palada fiind net în favoarea lui Robert Negoiţă (PSD, 70%), în timp ce PNL-ista Cristina Pocora va fi cotată la 10%.

O diferenţă consistentă ar putea fi şi în Sectorul 4, unde candidatul PNL, Răzvan Sava, l-ar putea învinge pe concurentul din partea PSD, actualul primar interimar Daniel Băluţă, cu scorul de 40% la 25%.

În Sectorul 5, directorul Sociopol vede o luptă destul de strânsă între Daniel Florea (PSD, 30%) şi Marian Vanghelie, candidatul Partidului Dreptăţii Sociale (PDS, 33%). La rândul său, propunerea PNL Ovidiu Raeţchi ar putea beneficia de 25% dintre opţiunile electoratului.

Nu în ultimul rând, Primăria Sectorului 6 ar putea fi câştigată de PSD-istul Gabriel Mutu (cu 33%), urmat, la o distanţă mică, de independentul Ştefan Florescu (30%). Pe ultimul loc, s-ar putea plasa PNL-istul Răzvan Mironescu (20%).

palada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *