Pasagerii metroului din Argentina au avut parte de momente de coșmar. O serie de scene desprinse din filmele de groază s-au petrecut chiar sub ochii lor, atunci când o femeie a căzut sub trenul aflat în mișcare. Acesteia i s-a făcut rău și nu s-a mai putut ține pe picioare.
Femeia a reușit să scape ca prin minune, având în vedere că metroul era în mișcare și se pregătea să oprească în stația respectivă.
Momentele tragice s-au petrecut în stația Independencia, de lângă Buenos Aires. Aici, unei femei i s-a făcut rău în timp ce se afla pe peronul stație și a căzut pe șine, chiar în momentul în care trenul se afla în mișcare. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Femeia și-a pierdut echilibrul, după ce a suferit o scădere bruscă a tensiunii arteriale. Ea a leșinat și a căzut pe peronul stației în care se afla.
În imagini se poate remarca cum femeia s-a clătinat înainte să cadă în spațiul îngust dintre garnitura de tren și peron, scrie NDTV.com.
Cum a fost salvată femeia
Din fericire, norocul acesteia a fost faptul că a căzut direct la pământ și nu a fost lovită de trenul care se afla în stație. Aceasta a picat în spațiul dintre peron și două garnituri de metrou.
Aceasta a fost transportată imediat la un spital din localitate.
