Skip to content
Politică

Moțiunea de demitere a lui Tudorel Toader. Marian Cucșa: Are în continuare susținerea coaliției

Pressalert

Deputatul ALDE Marian Cucșa a declarat, marți, referindu-se la moțiunea simplă împotriva ministrului Tudorel Toader, că reprezentanții PNL și USR  ”sunt deranjați că se dorește o independență a justiției”.

Știm foarte bine care sunt acțiunile PNL și USR, sunt deranjați că se dorește o independență a justiției. Ei își doresc ca procurorii, în mod special, să fie mai presus de lege, iar acțiunile din ultima vreme, de la preluarea mandatului lui Tudorel Toader pentru a avea o justiție independentă, îi deranjează pe cei care au făcut abuzuri”, a afirmat parlamentarul pentru PSNews.

Întrebat dacă ministrul Justiției va  fi demis din funcție, în urma inițiativei partidelor din Opoziție, Marian Cucșa a precizat că ”Tudorel Toader are în continuare susținerea coaliției”.

”Astăzi se dezbate moțiunea și mâine se va vota. Tudorel Toader are în continuare susținerea coaliției”, a spus deputatul.

Moţiunea este semnată de parlamentari de la PNL şi USR şi se intitulează „‘Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie’.

Autorii moţiunii contestă ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Semnatarii moţiunii mai spun că, în privinţa Legii privind recursul compensatoriu, iniţiativă elaborată în cadrul procedurii pentru ameliorarea condiţiilor din penitenciare şi redactată în urma solicitării CEDO, Toader a girat modificările aduse în Camera Deputaţilor formei iniţiale.

Aceştia îl acuză pe ministrul Justiţiei că expune România la riscul suportării unor corecţii materiale severe şi menţine starea de supra-aglomerare cu consecinţele viitoare ale eliberării înainte de termen a condamnaţilor şi punerea în pericol a vieţii, integrităţii, sănătăţii şi a bunurilor cetăţenilor. Autorii moţiunii mai afirmă că informatizarea instanţelor este o „promisiune care se încalcă în fiecare an” de către ministrul Justiţiei şi atrag atenţia asupra „ratării” obiectivului politic major al României, intern şi internaţional în ceea ce priveşte domeniul Justiţiei – ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare de către Comisia Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *