PSD a anunțat că va depune o nouă moțiune de cenzură, împotriva guvernului condus de Florin Cîțu. PSD negociază în prezent cu cei de la AUR, însă nu va fi suficient dacă vor să dea jos actualul guvern. Partidul condus de Marcel Ciolacu are nevoie de 234 de voturi pentru a câștiga la moțiune, iar la sfârșitul lunii iunie, când a depus o altă moțiune, a strâns doar 201 voturi.
Marcel Ciolacu vrea să depună moțiunea de cenzură în primele zece zile din septembrie, așa cum a declarat. PSD mizează pe faptul că PNL și USRPLUS vor muta războiul intern în Parlament și se vor ataca între ei. Însă Ludovic Orban a distrus repede speranțele pesediștilor, anunțând că niciun parlamentar PNL nu va vota o moțiune de cenzură depusă de PSD și AUR, „atât timp cât sunt eu președintele PNL”.
PSD nu a recrutat niciun parlamentar de la partidele aflate la guvernare și nimeni nu ar fi dispus să plece din coaliția de guvernare pentru a sta alături de PSD și AUR, care nu au nimic de oferit. În condițiile în care nu au recrutat nici măcar un parlamentar, este greu de crezut că PSD ar putea convinge, în următoarele 2-3 săptămâni, peste 33 de parlamentari, atât cât i-ar mai trebui pentru a câștiga la moțiunea de cenzură.
Pentru a obține un număr atât de mare de voturi, PSD trebuie ori să convingă tot UDMR-ul, ori să negocieze în parte cu mai mulți parlamentari din PNL și USRPLUS. Numai că ipoteza în care useriștii ar trece la PSD este lipsită de credibilitate, deoarece USRPLUS nu are absolut nicio colaborare cu PSD, iar întreaga lor campanie electorală a fost construită cu un mesaj anti-PSD.
Dacă moțiunea de cenzură va fi depusă la începutul lui septembrie, va depinde de PNL, UDMR și USRPLUS, pentru că aceste partide pot decide când să fie dezbătută. Constituția spune că „se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, poate să o amâne sau să grăbească procedurile.
Deși pesediștii cred că liberalii se vor trăda între ei, realitatea le va arăta că nimeni nu e dispus la așa ceva înainte de Congres. Orice liberal care va vota moțiunea va aduce un prejudiciu de imagine pentru candidatul pe care îl susține. Lupta internă din PNL ar ajunge la cea mai urâtă etapă a sa. În plus, PSD nu poate promite nimic parlamentarilor PNL sau USRPLUS. Ideea de alegeri anticipate nu atrage pe nimeni, deoarece ar presupune alți bani investiți în campania electorală.
PNL și USRPLUS sunt departe de momentul în care se vor eroda, pentru că ambele partide au acum acces la bani. De mai multe luni, PSD tot anunță sfârșitul acestui guvern, dar nici măcar nu a fost aproape de o victorie la moțiunea de cenzură. Marcel Ciolacu și colegii săi încearcă doar o lovitură de imagine, pentru că luna septembrie va fi dominată de congresele din PNL și USRPLUS, iar tentativa pesediștilor este aceea de a rămâne pe agenda politică a zilei.
Organizarea alegerilor anticipate, așa cum cere PSD, este imposibilă în acest moment, deoarece PSD nu are nici majoritate parlamentară, nici un Președinte la Cotroceni care să-i ajute. Mai întâi, PSD trebuie să demonstreze că poate demite guvernul și apoi să vorbească despre alegeri. Chiar dacă PSD ar demite guvernul condus de Cîțu, Iohannis ar putea să desemneze mai mulți premieri. Constituția nu-l obligă pe Președinte să dizolve Parlamentul nici dacă sunt respinși, la vot, primii doi premieri desemnați. Constituția spune, la art. 89, că „președintele POATE să dizolve Parlamentul”, nu scrie că este obligat sau că trebuie să dizolve Parlamentul. Acel „POATE” este foarte subiectiv.

Presedintele poate fii suspendat deci acel poate e cu risc poate ca vrea USR presedentia ca nu e multumit de premierul desemnat