Analistul Mugur Ciuvică – președintele Grupului de Investigații Politice (GIP) – a oferit joi o declarație pentru PSnews.ro, în care a tras concluzii incomode despre confruntarea dintre liderul PNL, Ludovic Orban și senatorul Daniel Zamfir.
Amintim că miercuri, în cadrul Biroului Executiv al PNL, s-a votat excluderea lui Daniel Zamfir din partic, cu 25 de voturi ‘pentru’, două ‘împotrivă’ şi două abţineri.
”Sincer să fiu, e o decizie pe care o așteptam cumva, pentru că era clar că există o diferență mare de viziune între domnul Zamfir și domnul Orban. Au fost și niște meciuri directe între ei. Mi se părea destul de clar că domnul Orban e într-o perioadă în care vrea să își impună autoritatea în partid și să îi pună cumva la colț pe toți cei care nu respectă linia lui Orban, mai ales în două, trei chestiuni importante. Prima chestiune: ideea că PNL-iștii trebuie să fie sclavii lui Kovesi și să o pupe în fund de dimineața până seara, în partid, la publicul larg, la televizior, pe unde se poate. A doua chestiune: că PNL-ul trebuie să fie un fel de sucursală politică a BNR dar și a băncilor comerciale din România și să presteze pentru respectivele bănci. Ori, domnul Zamfir s-a abătut de la liniile partidului în aceste două domenii – cu pupatul în fund la DNA și cu slugăritul băncilor – și atunci a fost sancționat drastic de domnul Orban”, a declarat Mugur Ciuvică pentru PSnews.ro
Președintele Grupului de Investigații Politice a ținut să precizeze că ”execuțiile” lui Ludovic Orban sunt abia la început, astfel că, potrivit lui Ciuvică, liderul PNL ”îi va mai sancționa pe anumiți liberali”.
”Presupun că li se va mai întâmpla și altora pentru că am înțeles că mai are probleme domnul Orban cu câțiva liberali. Cred că îi va mai sancționa pe anumiți liberali, sau vor pleca ei. Cred că mai sunt pe lista aceasta a nealiniaților doctrinei Orban, cel puțin câțiva liberali, dacă nu or fi mai mulți dar nu se manifestă în spațiul public. Dintre cei pe care i-am văzut eu în public, mai sunt câțiva nealiniați la doctrina Orban”, a conchis analistul.
