Skip to content
Mureș Știri locale

Mureş: Copil de 5 ani, împuşcat mortal de fratele său mai mare la picnic

banatulazi.ro

Un copil în vârstă de cinci ani a fost împuşcat mortal cu o armă cu aer comprimat, de către fratele său cu trei ani mai mare, incidentul având loc la marginea unei păduri din judeţul Mureş. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil, rănile suferite la nivelul toracelui fiind foarte grave.

Evenimentul s-a produs la marginea unui păduri din apropierea localității Mădărași, județul Mureș, unde mai multe familii se aflau la picnic.

Copilul împușcat a fost în stare de inconștiență, s-a încercat resuscitarea sa, însă în cele din urmă a fost declarat decesul la ora 16.27. Din primele verificări, se pare că mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat, neletală.

Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar un copil de 8 ani s-a jucat cu arma și a tras către un alt minor, de 5 ani, rănindu-l în zona toracelui. Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate împrejurările decesului copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *