În spitalele din Mureș sunt tratați 17 pacienți cu COVID-19 din alte județe care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă, fie pentru că în județele lor nu mai erau locuri, fie pentru că sunt cazuri complicate, a declarat, joi, pentru G4Media.ro, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Iuliu Moldovan.
Astfel, în cele trei spitale din județ care au paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19, situația este următoarea:
În Spitalul Clinic Județean Mureș, din cele 12 paturi de Terapie Intensivă 10 erau ocupate, dintre care un pacient a fost adus din Brașov
La secția exterioară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, erau 16 pacienți aduși din toată țara și mai erau libere 4 locuri la Terapie Intensivă
La Spitalul Clinic Județean de Urgență, spital suport COVID, din cele 6 paturi de ATI, 3 erau ocupate.
La acest moment, în Mureș mai sunt libere 7 paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19, însă situația se modifică de la o oră la alta.
Directorul DSP a explicat că în general în Mureș vin pacienți din județele limitrofe să se trateze, iar în contextul pandemiei au fost aduși aici bolnavi de COVID-19 fie din județe unde spitalele au ocupate toate locurile, fie cazuri care prezintă complicații
