Skip to content
Politică

NATO, avertisment sumbru: „Rusia nu doar că își crește capacitățile militare, ci le și folosește”

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg vine cu un avertisment sumbru pentru întreaga Europă.

Potrivit acestuia, Rusia se află într-o ascensiune militară îngrijorătoare.

‘Rusia încearcă să-și restabilească sfera de influență în perimetrul frontierelor sale și acest lucru este inacceptabil, întrucât încalcă astfel normele internaționale și integritatea teritorială a unor țări independente’, a subliniat Stoltenberg.

Mai mult, în opinia sa, țările membre ale Alianței nu întrevăd în prezent o amenințare iminentă pentru securitatea lor din partea Rusiei, însă politica externă a Moscovei, inclusiv în Europa, suscită temeri serioase. ‘Rusia nu doar că își crește capacitățile militare, ci le și folosește pentru a-și amenința vecinii, pentru a schimba frontiere de stat și a destabiliza situația din Ucraina’, a subliniat el, remarcând că ‘toate acestea îngrijorează NATO’, informează Realitatea.net

Totodată, în lume, a spus Stoltenberg, s-a creat o ‘situație periculoasă’ care face existența NATO mai necesară ca oricând, menționând printre amenințări în afară de Rusia gruparea jihadistă Statul Islamic, care acționează în Siria și Irak și amenință cu atentate țările europene

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *