Skip to content
Societate

Neamț: Decizii de pandemie – Cursuri suspendate, masca obligatorie în spaţii deschise

Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a adoptat o serie de noi măsuri restrictive în contextul creşterii numărului de cazuri de noi îmbolnăviri cu Covid-19, potrivit monitoruldeneamt.ro.

Astfel se stabileşte obligativitatea purtării măştii de protecţie, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în proximitatea unităţilor de învăţământ din judeţul Neamţ, la momentul sosirii şi plecării elevilor, precum şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, pe raza judeţului Neamţ, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în spaţiile aglomerate în aer liber, respectiv pieţe, târguri/oboare (cu caracter periodic sau permanent), la oficierea oricărui tip de eveniment, muzee şi alte obiective turistice, lăcaşuri de cult turistice şi ecumenice.

De asemenea, se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, din interiorul clădirilor, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de norocde pe raza comunei Războieni.

Cât priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, cursurile următoarelor clase: Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”Piatra Neamţ – clasa  a X-a; Colegiul Tehnic Transporturi Piatra Neamţ – clasa a X-a A; Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş” Roman – clasa a III-a A; Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ – clasa a X-a A, grupele I şi II;  Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” Piatra Neamţ – clasa pregătitoare D; Şcoala Gimnazială „I.I. Mironescu”  Tazlău – grupa mică învătământ preşcolar; Şcoala Profesională comuna Valea Ursului – clasa a XI-a; Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ –  clasa a XII-a C; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamţ – clasa I A; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamţ – clasa I C; Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman – clasa a IX-a C; Şcoala Gimnazială Tămăşeni – clasa pregătitoare.

Prin aceeaşi decizie a CJSU se aprobă reluarea cursurilor şcolare care presupun prezenţa „faţă în faţă” pentru clasa a II-a E din cadrul Şcolii Gimanziale nr. 2 Piatra Neamţ, clasa a XI-a J din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ, clasa a VIII-a din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ieremia Irimescu” Brusturi, clasa a VIII-a A din cadrul Şcolii Gimanziale „Elena Cuza” Piatra Neamţ, clasa a VI-a A din cadrul Şcolii Gimanziale – comuna Rediu şi clasa a IX-a H Ip din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *