Skip to content
Politică

Negrițoiu dă amănunte despre Mihai Tudose: Mi-a cerut să îi fac nepoata director!

adevarulfinanciar.ro

Scos pe tușă de la ASF, fostul președinte al instituției Mișu Negrițoiu spune că l-a întâlnit pe actualul om propus să conducă viitorul guvern PSD ALDE o singură dată, într-un avion care circula pe ruta București-Iași.

Negrițoiu își aduce aminte că, în acel moment, Tudose ar fi apelat la el pentru a-i cere un favor pentru o rudă apropiată.

Fostul președinte ASF a făcut mărturisire aceasta îmntr-un comentariu la o postare de pe o rețea de socializare a jurnalistilor de la profit.ro, menționează site-ul de știri hotnews.ro.

Eu l-am intilnit o singura data, intr-in avion de seara Iasi-Bucuresti, cu ochii bulbucati, probabil dupa o chermeza cu organizatia locala de partid, cind mi s-a adresat ironic cu „domnul Presedinte” care nu prea trece pe la Parlament si in final „sa-i fac nepoata director”. Sa-l caut.

Nu l-am cautat, drept pentru care m-a chemat in octombrie 2016 la audieri in faimoasa comisie pe care o conduceau. Predictibil, au votat sa-mi ceara demisia. Scurt si fara prea multe comentarii. Procedura de Balta Brailei, care a condus in final la „revocare „. Discutiile din acea sedinta merita revazute. Spun totul despre stilul si competenta omului”, a afirmat Mișu Negrițoiu.

Propunerea de revocare a lui Negrițoiu a fost formulată în octombrie 2016, când a fost întocmit un raport legat de modul în care a fost gestionată criza RCA din 2016.

Luna trecută, parlamentarii au votat în unanimitae revocarea lui Negrițoiu de la conducerea ASF, în acest moment PSD propunând drept înlocuitor al acestuia un fost jurnalist, Ovidiu Wlassopol, în prezent consilier al unuia dintre vicepreședinții ASF. Wlassopol are meritul de a se fi făcut remarcat ca fost soț al ministrului Muncii Lia Olguța Vasilescu, unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *