Skip to content
București

Nicuşor Dan a semnat ordinul de demolare pentru Cathedral Plaza. Cine suportă cheltuielile

facebook

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că a semnat ordinul de demolare pentru Cathedral Plaza, construcţia gigantică ridicată în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice.

Am semnat azi dimineață dispoziția de demolare pentru Cathedral Plaza, clădirea construită ilegal în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice de pe strada General Berthelot.

Încă din ianuarie 2013, Primăria Capitalei a fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, să demoleze clădirea. Această obligație a fost însă ignorată de foștii primari Sorin Oprescu și Gabriela Firea.

Precizez că mai sunt de parcurs câțiva pași administrativi până la începerea efectivă a lucrărilor de demolare, așa că voi reveni cu informații la momentul potrivit. Cheltuielile cu demolarea vor fi suportate inițial de municipalitate, iar finalmente vor fi recuperate de la proprietarul clădirii.

Scopul nostru este ca terenul pe care se află acum Cathedral Plaza să fie integrat armonios în peisajul urbanistic al Bucureștiului, iar pentru asta avem toată deschiderea de a colabora atât cu proprietarul, cât și cu Primăria Sectorului 1„, a scris Nicuşor Dan în postarea de pe Facebook.

Clădirea Cathedral Plaza este a cincea cea mai înaltă clădire din Bucureşti, cu o înălţime de 75 de metri, având 19 etaje de birouri. Cathedral Plaza  este situat la intersecţia străzilor General Berthelot şi Luterană, în Sectorul 1.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *