Robert Turcescu a lansat scenariul potrivit căruia premierul Dacian Cioloș ar urma să candideze la alegerile parlamentare pe listele Uniunii Salvați România (USR), iar mai mulți miniștri tehnocrați se vor înscrie în acest partid.
Nicușor Dan, liderul USR, a comentat pentru PSNews.ro aceste zvonuri. Întrebat dacă i-a propus lui Dacian Cioloș un loc pe listele USR, fostul candidat la Primăria Capitalei a negat.
„Nu. Răspunsul scurt este <Nu>. E adevărat că am avut contacte cu oameni din Guvern, dar exclusiv pe probleme profesionale, care țin de activitatea noastră a consilierilor din București și de respectivele ministere. De exemple pe chestiunea construirii unor spitale în București. Asta a fost tot.
Pe de altă parte, ca apreciere cred că și USR și grupul ăsta de oameni care constitutie partea tehnocrată din guvernul tehnocrat sunt forțele politice care pot să schimbe în bine România.
În ceea ce-l privește pe domnul Cioloș, eu am ascultat declarațiile publice, în care spune că pentru moment nu face politică și cred asta”, a spus Nicușor Dan pentru PSnews.ro.
De asemenea, liderul USR a vorbit și despre o eventuală colaborare cu premierul Dacian Cioloș. Nicușor Dan a precizat că nu se pune problema unei colaborări politice atât timp cât prim-ministrul nu-și manifestă dorința de a face politică.
„Este oportună pentru România continuarea cu un prim-ministru tehonocrat pentru că prim-ministrul tehnocrat este garanția implicării în procesul de decizie și a oamenilor cu competențe din societatea civilă și domnul Cioloș este una dintre opțiuni.
Dacă vorbim de o colaborare profesională (n.r. cu Cioloș), da. Dacă vorbim de o eventuală colaborare după alegeri, da.
Până când domnia sa nu-și manifestă dorința de a face politică, nu se pune problema (n.r. unei cariere politice a lui Cioloș în USR)”, a spus liderul USR.
Nicușor Dan își doreșt să recruteze și miniștri tehnocrați, dacă aceștia își vor dori o carieră politică:
„Discuții de ordin politic nu au existat, însă chestiuni punctuale profesionale da. Și în măsura în care ei (n.r. miniștrii tehnocrați) vor să facă politică, da, (n.r. USR) e deschis pentru ei. Adică ăsta e scopul nostru de a atrage oameni competenți în actul politic.
Nu vreau să dau nume, dar din miniștrii tehnocrați mulți dintre ei se califică pentru ceea ce ne dorim noi”.

Diaspora voteza masiv USR,ne vom mobiliza ca in 2014 !
Un vot de la Diaspora inseamna unul in minus pentru PSD,ALDE si UDMR,matematic calculat la procente.
Daca 60% dintre romanii din tara si Diaspora (prezenta din 2014) UDMR si ALDE sigur NU intra in Parlament!