UPDATE 20.00
Personalul implicat în protestele de joi refuză să îşi reia activitatea, deşi instanţa a dispus suspendarea grevei, şi există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB).
„Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune„, semnalează reprezentanţii societăţii, într-un comunicat de presă.
UPDATE 18.30
Angajații STB refuză să revină pe traseu, în ciuda deciziei Tribunalului de suspendare a grevei. Potrivit liderului de sindicat Vasile Petrariu, astăzi este exclus ca autobuzele, troleibuzele și tramvaiele să mai circule.
„Nu am primit încă nicio decizie, nicio comunicare de la tribunal, doar am văzut la televizor. Dacă asta va fi decizia, îi vom informa pe oameni şi oamenii vor decide ce au de făcut. Suntem obligaţi să-i informăm, iar oamenii vor decide, pentru că şi până acum noi nu am avut treabă cu acest conflict. S-a tot vehiculat că e grevă, dar nu, nici pe departe, pentru că nici nu aveam cum să facem grevă. Îi vom informa pe oameni şi rămâne la latitudinea lor, desigur”, a afirmat Vasile Petrariu.
UPDATE 18.10
Potrivit unui comunicat transmis de STB, în urma deciziei Tribunalului, toate mijloacele de transport vor ieși în traseu conform graficului.
„Bucureștenii din zona metropolitană, care pe durata grevei nu au putut beneficia de titlurile de călătorie achiziționate, vor primi o zi de călătorie gratuită. Ne cerem scuze tuturor călătorilor pentru disconfortul creat și asigurăm utilizatorii de faptul că STB SA a analizat circumstantele ce au condus la declansarea acestui protest și a dispus măsuri în consecință pentru cei care au fost implicați în această actiune sindicală ilegală”, a transmis STB.
Aproximativ 11.000 de angajați ai STB au fost astăzi în grevă. Troileibuzele, autobuzele și tramvaiele au rămas astăzi în depou.
_____________________________________________________________________________
Ştire iniţială
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că speră ca niciun lider de sindicat să nu sfideze decizia Tribunalului Bucureşti de a suspenda greva angajaţatilor STB şi să incite la continuarea protestului. El a adăugat că este în continuare deschis dialogului, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns de la vreu sindicalist la invitaţia de a dialoga.
„Pentru liderul de sindicat membru PSD, Vasile Petrariu, am un mesaj foarte clar: va avea soarta lui Ion Rădoi. Liderii sindicali care reprezintă forţe politice şi nu salariaţi, care îşi folosesc poziţiile sindicale pentru interese personale şi pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureştenilor”, a mai transmis Nicuşor Dan, potrivit News.ro.
„Decizia Tribunalului Bucureşti din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcţiune ca să deservească bucureştenii. Sper că nimeni – niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic – nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanţei şi să incite în continuare la grevă. Sunt în continuare deschis dialogului şi aştept să discut cu sindicalişti care reprezintă interese sindicale, nu interese politice. Până la această oră nu am primit niciun răspuns la această invitaţie de a dialoga. În acelaşi timp, însă, mijloacele de transport STB trebuie să se întoarcă pe trasee, iar transportul public de suprafaţă în Capitală trebuie să revină la normal cât mai repede”, a scris Nicuşor Dan, joi pe Facebook.
El i-a transmis liderului sindical Vasile Petrariu că va avea soarta lui Ion Rădoi. „Pentru liderul de sindicat membru PSD, Vasile Petrariu, am un mesaj foarte clar: va avea soarta lui Ion Rădoi. Liderii sindicali care reprezintă forţe politice şi nu salariaţi, care îşi folosesc poziţiile sindicale pentru interese personale şi pentru interesele politicienilor care-i manevrează nu pot avea parte de respectul bucureştenilor”, a conchis edilul general.
Tribunalul Bucureşti a suspendat greva de joi de la Societatea de Transport Bucureşti şi a dispus reluarea imediată a activităţii. Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au declanşat un protest spontan joi dimineaţă, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu în Capitală, Directorul societăţii Adrian Criţ afirmă că protestul este ilegal şi lansează acuzaţii la adresa licderului sindical Vasile Petrariu. Protestatarii au cerut creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
