Skip to content
Politică

Nori negri la orizontul lui 2018. Piperea: Creditele se vor scumpi într-un ritm amețitor! EXCLUSIV

avocatura.com

Banca Naţională a României (BNR) a decis luni majorarea dobânzii de politică monetară, de la 2,25% la 2,5%, majorarea facilităţii de depozit acordată băncilor comerciale, de la 1,25% la 1,5%, şi majorarea facilităţii de creditare de la 3,25% la 3,5%.

În acest context, contactat de redacția de știri PSnews.ro, avocatul Gheorghe Piperea a vorbit despre consecințele devastatoare pe care le-ar putea avea avansul dobânzii de referință.

”Spuneam în urmă cu câteva zile că este o certitudine că astăzi BNR va majora dobânda-cheie. Mă mir că nu au majorat-o la 2,75%. E evident că trendul este crescător: atât pentru că așa înțelege BNR să lupte contra inflației și scăderii puterii de cumpărare a leului (care sunt două ciudățenii în condițiile economiei României), cât și pentru că din piață se transmite din ce în ce mai apăsat semnalul băncilor comerciale: că trebuie să se lase dobânda la credite să crească suficient de mult pentru a se alinia expectațiilor lor. Toată lumea, începând de anul trecut de prin martie 2017, vorbea de 4% sau chiar 5%, care ar fi «nivelul natural» la care ar trebui să se ajungă. Sunt foarte mulți frustrați de faptul că încă nu s-a ajuns la acest nivel și de aceea sunt presiuni. Pe de altă parte, ca să poată să se miște cumva dobânzile la depozite (lucru pe care îl dorește cu ardoare domnul Isărescu), este nevoie ca ecartul să fie ridicat, adică să treacă dincolo de un anumit prag, în așa fel încât de la 0,5%-0,7% (cât este acum în medie dobânda la lei) să se poată ajunge undeva la 2%, apropiată de dobânda de intervenție a Băncii Naționale. Așadar, nu avea cum să nu fie altfel.

Care sunt consecințele? Aici problema este mult mai gravă, pentru că de-acum încolo creditele care se acordă populației (mai ales cele mai periculoase dintre toate – Prima Casă) și de asemenea creditele care se acordă statului român la împrumuturile curente pe care le face urmează să se scumpească mult de tot, într-un ritm amețitor. Și așa, deja putem să vedem o creștere pentru creditele de valori mici (50.000-60.000 euro) cu 300-400 de lei, cel puțin la nivelul lui iunie să ne așteptăm la o majorare cam la 100 de euro pe fiecare credit în parte (dacă ne referim la un credit de 50.000-60.00). La sume mai mari, bineînțeles că aceste rate cresc cu sume mai mari. Important este grosul acestor credite, care este reprezentat de persoane cu venituri reduse, care mai au puțin și ajung într-o situație de vulnerabilitate”, a declarat Piperea pentru PSnews.ro.

Mai mult: fostul judecător a atras atenția asupra faptului că sistemul bancar românesc are active de 2,5 ori mai mici decât cel din Bugaria, în condițiile în care economia țării noastre este de cel puțin 4 ori mai mare decât economia Bulgariei.

”De asemenea, titlurile de stat, împrumuturile de stat, la ora actuală, s-au dus la niște niveluri deja nesustenabile. În timp ce dobânda de intervenție era 2,25%, deja statul se împrumuta cu 4,5%. Acum, bineînțeles, trebuie să ne obișnuim cu ideea că dobânzile se duc dincolo de aceste limite. Asta în condțiile în care băncile, pentru așa-zisa inflație a lichidităților în exces pe piață –  aceasta este formula de la Banca Națională – au fost plătite cu dobânzi care se reînnoiesc odată la o săptămână, dar anualizate la 2,25%, acum probabil că aceste dobânzi anualizate vor deveni 2,5%. Băncile, într-un fel sau altul, din criza aceasta au câștigat fără să facă absolut nimic, decât să aștepte să treacă timpul. 

Trebuie ca domnul Isărescu să demonstreze, începând de astăzi, că motivele pentru care a crescut inflația sunt „exogene”, ca să mă exprim în limbajul comunicatelor comune care au fost date de PNL și de Guvern. În această intenție, în mod evident, nu mai contează că vor fi sacrificați foarte mulți consumatori care s-au împrmutat în lei și s-au împrumutat în lei nu pentru că au avut o tendință naturală către asta, ci pentru că domnul Isărescu le-a spus timp de 3 ani încontinuu că acesta este produsul pe care trebuie să îl cumpere pentru că este ieftin acum și nu va mai fi ieftin. În intenția aceasta nu va mai conta cine e sacrificat, se va spune că de fapt greutățile acestor oameni sunt date de piața liberă. Piață liberă, care nu există în domeniul bancar, asta este minciună gogonată pe care ne-o spune establishment-ul bancar. Nu ai cum să ai o piață liberă într-un sistem bancar unde 7 bănci din 37 dau 75% din creditele din economie, restul de până a 37 dând 25%. Nu poți să vorbești despre o piață liberă în sistemul bancar românesc, când 10 bănci tratează în mod discreționar ROBOR-ul și tratează în funcție de elemente naturale. Nu ai nimic natural în faptul că sistemul bancar românesc are active de 2,5 ori mai mici decât în Bugaria (Atenție ce vă spun, pentru că este extrem de important de reținut: se întâmplă acest lucru în condițiile în care economia României este de cel puțin 4 ori mai mare decât economia Bulgariei). Miza, repet, este ca inflația să nu fie considerată ca fiind greșeala BNR, ci să fie cauzată de factori externi, dar nimeni nu vrea să accepte sau să observe (deși este în fața lor) că din 2007 până în prezent, masa monetară aflată în circulație M1 a crescut de 2.5 ori, iar cea cash a crescut de 3 ori din 2007 până în momentul de față, asta în condițiile în care PIB-ul, pe orice tip de abordare, nu a crescut decât de 2 ori. Întrebarea care se pune este cum se face că ai o creștere de 2 ori a PIB-ului dar ai o creștere a masi monetare în circulație de 3 ori? Nu cumva aici este cauza inflației? Ca să nu mai vorbim de faptul că economisirea care a dus la aproape 72 de mld de euro, a determinat în România un exces de lichiditate care contribuie și el la inflație. Exces de lichidiate care rezultă din faptul că tot băncile ghidate de domnul Isărescu în decurs de 3 ani de zile, au ținut ROBOR-ul la 0,7%, adică la o tremie din dobânda de referință a BNR. De aici a rezultat iar un purseu de informație pe care nu o să îl recunoască nici domnul Isărescu, nici analiștii din elita financiară sau toți ceilalți”, a continuat avocatul.

Totodată, Piperea a susținut că nu există motivație pentru creșterea dobânzii-cheie în decurs de 6 luni de zile, de la 1,75 %  la 2,5%, și totul ”este la discreția aboslută a Consiliului de Administrație a BNR”.

A doua miză, chiar mai importantă decât prima, este că dacă vă reamintiți proiectul de lege cu plafonarea dobânzilor, acolo criteriul pe care l-am ales pentru plafonare este dobânda de referință a Băncii Naționale. Creditele ipotecare, conform acestui proiect de lege, nu pot avea o dobândă mai mare de 2,5%. În al doilea rând, în condițiile în care tu ai 7 bănci care dau împreună 71% din totalul creditelor din România, a vorbi despre faptul că te-a obligat piața liberă să modifici dobânda de referință, este o insultă la adresa inteligenței noastre pentru că 7 bănzi care dau credite în România nu înseamnă piață liberă, este pur și simplu monopol, adică nici măcar oligopol nu este. Aici vine domnul de la BCR sau de la Raiffaisen și spune: ”Băieți, începând de astăzi, eu am dobânda cutare, hai, aliniați-vă în spatele meu” Și ei zic: ”Da, să trăiți, șefu”. 

A treia chestiune în legătură cu miza aceasta de care vă vorbesc: toată lumea se întreabă care este criteriul pe baza căruia se stabilește dobânda de referință BNR. Eu vă spun: în ultimii 4 ani de zile nu a existat niciun criteriu, totul a fost discreționar. O să vă dau două motivații: mai mult de 3 ani de zile încontinuu dobânda-cheie a BNR a fost 2,75%, nu s-a mișcat de acolo oricâte referințe a avut Banca noastră Centrală. Care referinte? Păi Banca Centrală Europeană a practicat la un moment dat chiar dobânzi negative, Banca Federal Reserve din SUA a practicat dobânzi negative ( sau în orice caz sub 1%) ș.a.m.d. O grămadă de exemple pe lângă noi, din care rezulta că în mod normal ar fi trebuit să fie alta dobânda de referință a BNR. Doar că BNR, timp de 3 ani de zile, a ținut-o la 1,75%, fără nicio motivație. A doua chestiune: în decurs de 6 luni de zile, de la 1,75 % a ajuns la 2,5%. Care a fost motivația pentru a face acest lucru? E vreo motivație ce ține de piață? Absolut niciuna. Totul este la discreția absolută a Consiliului de Administrație a BNR, a conchis acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *