Skip to content
Politică

Norica Nicolai alertează UE privind închisorile din România. Ce se întâmplă în alte țări

psnews.ro

Europarlamentarul Norica Nicolai alertează Uniunea Europeană pe tema închisorilor din România. Citiți mai jos cum este tratat acest subiect în alte state membre UE.

Vicepreședintele grupului ALDE din Parlamentul European a scris vineri pe Facebook despre dezbaterea organizată în Comisia de Libertăți Civile (LIBE) a PE, organism care „lucrează în această perioadă la un raport din proprie inițiativă cu privire la sistemele și condițiile din penitenciarele Uniunii Europene, în care se va încerca reglementarea standardelor minime de tratament pentru deținuții din închisorile europene”.

„Am participat ieri (joi – n.r.) la audierea organizată de LIBE pe această temă, unde am luat cuvântul ridicând problema României și a lipsei politicilor penale în ceea ce privește tratamentul și reintegrarea deținuților din țara noastră”, a punctat Nicolai.

În continuare, Norica Nicolai s-a referit la problema închisorilor și a deținuților văzută atât la nivelul Uniunii Europene per ansamblu, cât și în diverse state membre, prin vocile unor participanți la dezbaterea sus-menționată.

„Din partea Consiliului Europei, Vivian Geiran și Ilina Taneva au făcut referiri la legislația insuficientă la nivel european cu privire la drepturile deținuților, supraaglomerarea din statele membre, chestiunea drepturilor străinilor din închisorile europene, medierea penală și situația minorilor, pledând pentru o cartă a închisorilor europene, care să cuprindă standardele minime de tratament al prizonierilor.

Sonja Snacken, profesoară de criminologie la Universitatea din Bruxelles (VUB), s-a declarat în favoarea creării de politici care să favorizeze integrarea deținuților după efectuarea perioadei carcerale, pentru a scădea costurile cu administrarea închisorilor, costuri datorate în principal gradului mare de recidivă. Ea a făcut un apel către toți factorii implicați, politicieni, societate, media, pentru a reduce din stigmatul cu care se confruntă cei reîntorși în societate: «dreptul la speranță este o acțiune absolut necesară»”, a detaliat Nicolai.

Totodată, eurodeputatul român a adus în discuție modelul suedez în materie de penitenciare, unul recunoscut în UE pentru eficacitatea lui.

„Experiența suedeză a fost explicată de Lars Widholm, care a prezentat concepția țării sale privind tratamentul penitenciar: deținuții, pe care i-a numit: «clienți», trebuie să fie tratați la nivelul pedepsei lor, nu mai mult, iar programele educaționale din închisori, comunicarea angajaților cu deținuții și evaluarea riscurilor fiecărui deținut în parte trebuie să aibă ca obiectiv final reducerea riscului de recidivă. Aceste programe, aplicate deja de zeci de ani în Suedia, reduc costurile pe termen lung ale statului și oferă celor care trec prin închisori o a doua șansă. Ca rezultat, Suedia este una din puținele țări europene care are mai multe locuri în închisori decât deținuți, cu o rată de recidivă de aproximativ 30 la sută, pe care își propun să o deducă în următorii ani cu 10 la sută.

Deputata franceză Joëlle Bergeron, raportoarea Parlamentului European pe acest subiect a declarat că își propune să meargă în mai multe țări europene pentru a observa situația în teren. Ea a arătat că, prin abordarea acestei tematici, dorește să determine o schimbare a viziunii politicului și societății asupra persoanelor ce ajung să aibă o experiență de acest tip, să se asigure că drepturile lor fundamentale le sunt respectate și mai ales să determine cât mai multe state europene să prevadă programe de educare și reintegrare a foștilor deținuți, pledând pentru stoparea tendinței de a-i considera rebuturi sociale”, a încheiat Norica Nicolai relatarea de la dezbaterea din Parlamentul European.

LOGO_ALDE_ nou Norica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *