Eurodeputatul Norica Nicolai (vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European) a oferit, joi, o declarație pentru PSnews.ro, în care a arătat cum poate rămâne premierul Dacian Cioloș „un tehnocrat de cuvânt” după alegerile parlamentare.
Europarlamentarul a atras atenția că președintele Klaus Iohannis îl pune în „cea mai delicată postură” pe prim-ministru, cerându-i să își exprime opțiunea pentru un partid sau altul, după cum PSnews.ro a relatat deja în articolul de mai jos.
CITIȚI ȘI: Când își anunță Cioloș „simpatia” pentru PNL EXCLUSIV SURSE
„Nu mă miră lucrul ăsta (afirmația lui Iohannis – n.r.), dar, oricum, domnul Cioloș este pus în cea mai delicată postură în care ar fi putut să-l pună cineva vreodată, pentru că a declarat permanent și foarte recent că nu se va înscrie într-un partid, că își va finaliza mandatul și că va lua măsuri împotriva celor din Guvern care își exprimă opțiunea de a se înscrie într-un partid și de a candida. Dacă lucrul ăsta l-ar face mâine domnul Cioloș, s-ar descalifica și nu ar fi un beneficiu de imagine pentru PNL. Dacă nu l-ar face, domnul Cioloș ar rămâne ca un tehnocrat de cuvânt și nu ca orice politician mărunt, care își schimbă opțiunile în funcție de interesele de putere. Oricum: președintele l-a pus într-o situație foarte delicată. Pentru mine, e o confirmare că, de fapt, domnul Cioloș a fost în «Guvernul Meu» și nicidecum un guvern tehnocrat. Acesta a fost, mai degrabă, un guvern atașat PNL și președintelui”, a detaliat Nicolai.
Pe de altă parte, vicepreședintele ALDE european a precizat că la Bruxelles nu există nicio preocupare pentru situația politică din România.
„Nu există nicio preocupare din partea Bruxelles-ului cu privire la această chestiune – nimeni nu s-a exprimat în vreun fel. Singurul lucru jenant (și care trebuie clarificat) este conflictul de interese între calitatea de funcționari ai Uniunii Europene, care le interzice ca, atunci când sunt suspendați (iar domnii care vin de la Bruxelles sunt suspendați din funcție), să aibă atitudini care să contravină politicii europene sau care să o pună în dificultate. E opțiunea dumnealor dacă vor rămâne funcționari ai Comisiei sau dacă se vor implica în politică la București, dar am văzut că mulți dintre ei au credite semnificative și, ca atare, mi-e greu să cred că pot scoate sute de mii de euro din salariul pe care l-ar primi ca parlamentari”, a punctat Norica Nicolai.
Aceeași Norica Nicolai a subliniat că a ridicat, la Bruxelles, problema eventualului conflict de interese al tehnocraților, dar răspunsul Comisiei Europene a fost în apărarea oamenilor lui Cioloș.
„Am ridicat această problemă, iar Comisia mi-a răspuns că Regulamentul le dă voie să se suspende și, în această perioadă, nu au voie ca să aibă poziții ostile Comisiei”, a încheiat europarlamentarul.


Umbla dupa reting,pentru ea si ALDE.