Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu trimitere la un articol privind lupta împotriva încălzirii globale prin reducerea emisiilor de carbon.
Europarlamentarul are o atitudine realistă cu privire la această cauză, considerând că măsurile luate în această direcție nu trebuie să blocheze funcționarea industriei Europei și așa greu încercată.
Astfel, conform articolului atașat, Nicolai a votat alături de alți colegi de-ai săi din Parlamentul de la Strasbourg, creșterea „factorului de reducere liniară”, respectiv reducerea anuală cu 2,2% a cantității de credite de carbon, față de 1,74% cum este stipulat în legislația în vigoare.
Un alt efect al acestui vot este, după cum spune europarlamentarul, includerea energiei produse de gazele reziduale, în calcularea valorilor de referință pentru acordarea de titluri gratuite. Acest lucru înseamnă un plus pentru industria siderurgică a României.
„Lupta împotriva încălzirii globale și obiectivele stabilite prin acordul de la Paris nu trebuie să blocheze funcționarea industriei din Europa, sector care se confruntă deja cu probleme economice. Este ideea pe care am susținut-o astăzi, împreună cu mai mulți colegi români și est-europeni, prin impunerea de amendamente la votul din plen pe raportul privind rentabilizarea reducerii emisiilor de dioxid de carbon și sporirea investițiilor în acest domeniu.
Astfel, am pledat cu toții pentru a include energia produsă din gazele reziduale în calcularea valorilor de referință pentru acordarea de titluri gratuite, prevedere ce sprijină industria siderurgică din România. De asemenea, consider că plafonarea de principiu a reducerii la 2,2%, cu o posibilitate de revizuire la 2,4%, reprezintă un nivel de ambiție echilibrat, care nu impune obiective nerealizabile statelor membre. În acest context, în urma negocierilor cred că am reușit să anulăm anumite viziuni total rupte de realitate și să ajungem la un raport corect”, a scris Norica Nicolai.

