În prezent schimbările climatice reprezintă o problemă globală importantă. Pentru ca schimbările climatice să nu atingă praguri periculoase, comunitatea internațională a convenit că temperatura medie globală trebuie să se mențină cu 2°C sub temperaturile înregistrate în perioada preindustrială.
Prin urmare, Uniunea Europeană se străduiește:
să reducă emisiile țărilor membre
să încurajeze alți mari poluatori să ia măsuri ferme
să contracareze impactul inevitabil al schimbărilor climatice.
În acest context, vineri, 16 iunie, a avut loc la Parlamentul României o conferinţă ce vizează ”Politicile climatice ale UE. Motor al investițiilor în România”.
Dezbaterea şi-a propus să evidențieze modul în care politicile cheie ale Uniunii Europene în domeniul climei pot contribui la dezvoltarea economică a țării noastre. Au fost expuse exemple de soluții energetice cu emisii reduse de carbon care au fost deja implementare în alte țări, precum și fondurile europene disponibile pentru România în acest domeniu.
Dezbaterea a fost moderată de, Norica Nicolai europarlamentar în gruplul ALDE din Parlamentul European şi de Eliot Whittington, Director Adjunct al the Prince of Wales s Corporate Leaders Group.
La conferinţă au mai fost prezenţi: Robert Tudorache (secretar de stat în Ministerul Energiei), Radu Dudău (Co-fondator şi Director, Energy Pollicy Group), Suzana Carp (Expert în Afaceri publice şi reglementare, precum și managerul biroului din Bruxelles al think tank-ului Sandbag, specializat în politici publice legate de climă), Janne Peljo (Specialist, Finnish Innovation Fund Sitra).
Dezbaterea a cuprins două părţi. În prima parte s-a discutat pe tema: Investiţii în sectorul energetic- calea de urmat pentru România, iar a doua parte a vizat tema: Analizarea soluţiilor verzi: Măsurarea soluţiilor verzi dovedite şi testate.
Datele arată că, anul trecut, emisiile de dioxid de carbon s-au redus cu 1,4% în România, faţă de anul 2015, ţara noastră fiind responsabilă de 2,1% din totalul emisiilor de dioxid de carbon din Uniunea Europeană.
Măsurile de abordare a schimbărilor climatice și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă, prin urmare, o prioritate pentru UE. În special, liderii UE s-au angajat să transforme Europa într-o economie foarte eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii reduse de dioxid de carbon. De asemenea, UE și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 80%-95% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050 față de nivelurile din 1990.
Eurodeputatul ALDE, Norica Nicolai atrage atenţia că trebuie este necesar ca România să facă eforturi considerabile pentru a se alinia ţărilor europene care au reuşit să implementeze politicile cilimatice.
‘România are o şansă, paradoxal, în momentul de faţă, deoarece are şi un suport dat de energiile tradiţionale. Trebuie însă să ne uităm şi la infrastructură, deoarece şi aici avem probleme. Avem nevoie de un leadership politic pentru a rezolva aceste probleme,” a afirmat Norica Nicolai.
Ministrul Energiei, Robert Tudorache a afirmat faptul că birocraţia din România, îngreunează implemetarea unor politici şi măsuri de acest tip, deoarece există o proastă comunicare sau înţelegere între Guvern şi instituţii care doresc să rezolve aceste probleme: ne facem singuri rău, a declarat Tudorache.
Trebuie aminitit că Bucureştiul este considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din Uniunea Europeană şi în acest caz trebuie adoptate o serie de soluţii.
Monica Ardeleanu, Director Executiv, România Green Building Council consideră că trebuie luate urgent măsui pentru a pune capăt poluării din Capitală. Aceasta consideră că utilizarea bicicletelor în detrimentul automobilelor personale, ar reprezenta o soluţie. Utilizarea energiei regenerabile, folosirea unor materiale naturale în construcţii ar schimba datele problemei.

