Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a infirmat existenţa unei probleme cu privire la rezervele şi aprovizionarea cu carburanţi, la nivel naţional, după apariţia unor informaţii în mass-media în acest sens. „România deţine toate resursele necesare pentru a asigura consumul atât pentru populaţie, cât şi pentru economie”, a adăugat mininistrul Energiei.
„În urma apariţiei unor speculaţii de presă pe tema rezervelor de carburant la nivel naţional, Ministerul Energiei infirmă categoric existenţa unei astfel de probleme atât în privinţa stocurilor, precum şi în privinţa aprovizionării cu carburanţi. România deţine toate resursele necesare pentru a asigura consumul atât pentru populaţie, cât şi pentru economie”, a scris Virgil Popescu, joi pe Facebook.
Aprecierea prețului petrolului, dezechilibrul dintre cererea și oferta de combustibil diesel de pe piața europeană, dar și intrarea în revizie a conductei prin care Rompetrol și Lukoil importă țițeiul pe care-l prelucrează în România continuă să producă efecte pe piața autohtonă a carburanților. Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, majoritate companiilor locale au scumpit motorina, în timp ce benzina a rămas la același nivel, Lukoil ieftinind-o chiar, pentru a doua zi consecutiv, cu 2 bani/l, relevă date analizate de Profit.ro.
Petrolul Brent, de referință pe piața europeană, s-a apreciat miercuri cu peste 5%, ajungând la peste 121 dolari/baril. În dimineața zilei de joi, la ora 03:40 (ora României), Brent-ul crescuse deja cu alți 2 dolari pe baril sau 1,7%, până la 123,3 dolari/baril. După scumpirea cu 4 bani/l de miercuri, Lukoil a majorat cu alți 9 bani joi prețul motorinei la stațiile din București, de la 7,95-7,98 lei/l la 8,04-8,07 lei/l. Compania care deține rafinăria Petrotel a ieftinit în schimb cu 2 bani/l benzina, pentru a doua zi consecutiv, de la 7,7-7,75 lei/l la 7,68-7,73 lei/l.
i liderul pieței, OMV Petrom, a majorat miercuri seară prețul motorinei în stațiile Petrom din capitală cu 3 bani/l, de la 8-8,09 lei/l la 8,03-8,12 lei, după ce în noapte precedentă o scumpise cu 10 bani/l. În cele mai ieftine stațiil OMV însă, litrul de motorină OMV Diesel s-a redus cu 3 bani, de la prețul de 8,25-8,41 lei/l înregistrat miercuri dimineață, la 8,22-8,42 lei/l în dimineața zilei de joi.
