Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică seara în Ploiești, în zona de nord. În accident au fost implicate o ambulanță a Serviciului Județean Prahova, aflată în misiune, și un autoturism,rănind cinci persoane, potrivit Agerpres.ro
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că ambulanța avea semnalele acustice și luminoase pornite, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu.
Șoferul unui autoturism ar fi intrat în intersecție trecând pe culoarea verde a semaforului, fără a acorda prioritate ambulanței aflate în misiune.
În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat, iar asistenta și pacientul au fost răniți, suferind un traumatism la nivelul șoldului, respectiv o plagă la cap.
