O nouă numire în fruntea CJ Timiș a avut loc, sâmbătă dimineață, după ce Sorin Grindeanu a renunțat la funcție, măsură impusă după numirea sa în fruntea Guvernului.
Astfel, social-democratul Călin Dobra este noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, el fiind ales de 24 dintre cei 36 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţa ordinară.
„Mulţumesc consilierilor judeţeni pentru votul de încredere, consilierilor judeţeni ai PSD care m-au susţinut şi celor care nu m-au votat pentru că acest vot împotrivă mă face să muncesc mai mult pentru a demonstra că merit această funcţie. Mulţumesc prietenului meu, cel care e pe funcţia de prim-ministru şi care transmite astăzi un mesaj de sprijin pentru judeţul Timiş”, a spus Călin Dobra, imediat după ce a depus jurământul, potrivit News.ro.
Mai mult, în aceeaşi şedinţă, au depus jurământul pentru funcţiile de consilieri judeţeni şi social-democraţii Roxana Manasia Tîrpe şi Nicolaie Avram. Aceştia vor ocupa locurile rămase libere după ce consilierul judeţean Adrian Pau a demisionat pentru a deveni deputat, iar Călin Dobra, care era consilier, l-a înlocuit în funcţie pe Sorin Grindeanu.
Cine este noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş?
Călin Dobra are 38 de ani, este originar din Lugoj, iar în anul 2000 a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. În perioada 2004 – 2008, el a fost consilier local la Lugoj, între 2009 şi 2010 a fost subprefect al judeţului Timiş, iar din 2012, timp de patru ani, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În 2016, Dobra a fost ales consilier judeţean, iar în decembrie a candidat la alegerile parlamentare, obţinând un mandat de deputat. La scurt timp însă el a renunţat la acest mandat, păstrându-şi funcţia de consilier judeţean.
Dobra a fost profesor la o şcoală generală din Lugoj în perioada 2001 – 2015, iar între 2007 şi 2012 a fost director al Clubului Sportiv Municipal din Lugoj.
Potrivit declaraţiei de avere din anul 2016, Dobra are două terenuri intravilane, unul de 634 metri pătraţi şi altul de 2.288 de metri pătraţi (o cotă parte).
