Dacă Alina Gorghiu ar fi primit bani să distrugă din interior PNL, probabil că nu s-ar fi descurcat așa de bine. Dar uite că îi iese și așa. Gorghiu își dispută influența în partidul aflat în degringoladă cu Adriana Săftoiu. Plin de scârbă, fostul președinte Băsescu mi-a povestit cum Săftoaica încasa bani de la Vântu în timp ce îi era consilier la Cotroceni. Firește, nici Băsescu nu a fost foarte smart sau informat cum se credea, încât mâna lui dreaptă lua bani de la Dușmanul său declarat. Săftoaica întreține relații de amiciție productive cu Mihai Răzvan Ungureanu, șeful SIE, un domn pe care eu personal îl apreciez. O spun fără nicio urmă de ironie. MRU, însă, nu se abține să joace politic și, personal, pot să-l înțeleg. MRU este de o mie de ori mai calificat să facă politică la nivel înalt în comparație cu mai toti așa-zișii lideri liberali. De cealaltă parte, șefa PNL Alina Gorghiu beneficiază de un fel de îngăduință ciudată din partea președintelui Iohannis. În condițiile în care nimeni nu o simpatizează în PNL, iar vectorii de influență din jurul lui Iohannis o disprețuiesc. Gorghiu, însă, zâmbește și își vede liniștită de treabă, în timp ce Vasile Blaga devine din ce în ce mai abulic. Buldogul își trăiește finalul de carieră politică cu gândul la bunul său prieten de la Sibiu – și nu e vorba de Iohannis aici. „Cât mai poate Florin Munteanu să-mi țină spatele?” se întreabă Blaga. Iar spatele înseamnă un zid al impunității în fața DNA, tapetat cu peste opt denunțuri de luare de mită. Blaga, însă, rămâne în picioare. Doamna de la Sibiu încă nu a zis: „Go for it, Vasile!” În acest context al reformei PNL, Săftoaica și Gorghiu se bat pe organizaţia PNL București. Am aflat, astfel, că toți loserii de la alegerile locale vor fi puși pe listele parlamentare. Hipsterul pseudo-intelectual Ovidiu Raeţchi, băiatul lui Gorghiu care a luat o bătaie rușinoasă la alegerile pentru Primăria Sectorului 5, va ajunge deputat. Raeţchi a pierdut în fața unui PSD-ist adus de la Călărași. Florin Alexe, seful PNL Sector 3, alt protejat al Alinuței, este un vânzător politic de mare clasă: el vinde și cumpără partidul pe mâna primarului Robert Negoiță încă din 2012. Înainte, Alexe s-a îmbogățit din afaceri cu partidul – „afaceri publicitare” să le spunem. Alexe va agăța și el încă un mandat de deputat PNL, deși a strălucit prin lipsa de activitate parlamentară. La fel, va fi păstrat șef al organizației de la 3, deși ia bătaie regulat de la PSD, chestie care te duce cu gândul la un anumit masochism. Des întâlnit în ultima perioadă la liberali. Cel mai detestat liberal din București este, însă, de departe Mișu Voicu, pe care Alinuța l-a reconfirmat șef al celei mai importante organizații liberale, cea de la Sectorul 1. Mișu este fostul iubit al doamnei Gorghiu-Isar și, după cum se comportă în preajma șefei PNL, este posibil ca flacăra iubirii de sub cămașa lui Mișu să nu fi dispărut în totalitate. Mișu va fi și el pus pe o poziție eligibilă de deputat. La fel se va întâmpla si cu amuzantul Răzvan Mironescu. El este un băiat de la Sectorul 6, cunoscut pentru puținătatea ideilor pe care le transmite. Mironescu a fost înscăunat șef al organizației şi va deveni și el deputat după ce a pierdut / a vândut (încă nu e clar) meciul pentru primăria de sector, unde a candidat şi s-a umplut de rușine. L-a bătut un tip a cărui campanie suna aşa: „Vorbește cu Mutu!” Iar Mironescu, pare-se, a avut un tête-à-tête cu„mutu” lui Mutu și uite așa s-a pierdut și primăria liberală de la 6. Toate aceste personaje – care, probabil, nu vă spun nimic – vor fi fanioanele PNL la alegerile parlamentare. Îmi și imaginez cum bucureștenii vor alerga îngrijorați să-i voteze pe ALDE Mișu, Alexe sau Răzvan. O comedie mai spumoasă decât la alegerile locale. De cealaltă parte, în vechiul PD-L, nimeni nu înțelege de unde atât tupeu (pentru că simptomele sunt evidente) din partea Săftoaicei. Cea care i-a luat, practic, atribuțiile lui Blaga în partid. Ea s-a instalat deja pe un loc eligibil pe lista de deputați și va fi, probabil, numărul unu pe lista PNL Bucureşti. Celălalt lider providențial al PNL Cătalin Predoiu, învinsul de la Capitală, a fost convins să tacă productiv din gură și să accepte tutela Săftoaicei. În schimb, Predoiu, un loser de mare angajament și el, va primi un loc eligibil de senator. Toți pierzătorii liberali din București trebuie, așadar, salvați! Săftoaica mai vânează și organizațiile PNL de la Sectorul 2 și 4. Alinuța l-a impus cu forcepsul pe tristul Răzvan Sava drept candidat la Sectorul 4, după ce, inițial, îl făcuse primar general în locul pușcăriabilului Oprescu. Sava s-a înhăitat politic cu Piedone și a pierdut alegerile în scârba partidului si a votanților dezgustați de felul în care PNL se combină tocmai cu autorul moral al tragediei de la Colectiv. Cu isprava asta, Sava i-a nenorocit câteva procente și lui Predoiu, supravegheat atent de Săftoaica. Ea era strategul de campanie pe Capitală, chipurile, dar i-a lăsat pe băieții „să-și rupă gâții”, cum se spune. Pentru a veni apoi și a prelua de facto organizația. Săftoaica, alături de tristul Sava si de un penal pe nume Andrei Creci, vrea să preia organizația de la 4. În față, drept președinte, l-au aruncat pe profesorul Radu Carp, un domn, de altfel, respectabil. Carp trebuie să știe că se va încuscri și el cu Piedone, cel care face și desface încă treburile în sectorul pe care l-a jumulit opt ani. Carp va primi și el drept răsplată un post de deputat la toamnă, pe care însă, în mod paradoxal, îl merită, spre deosebire de toți loseri amintiți mai sus. În fine, intelectuala de mare rafinament, filoloaga Adriana Săftoiu, obișnuită cu subtilitățile gramaticii, îl va impune și pe celebrul Costică Canacheu, băiat cu liceu, tot pe o poziție eligibilăde deputat. Canacheu, cu freza lui linsă de schimbător de valută de la începutul anilor ’90, va provoca și el în corpul alegătorilor liberali și în sânul tinerilor frumoși și liberi o emoție electorală desăvârșită. Vor fugi toți spre secțiile de vot să ștampileze lista PNL. Nu cumva Costică să rămână fără coledzi, nu-i așa măi, Vasile, măi!? Sub privirile blajine ale lui Iohannis (descumpănit de alfabetul chinezesc în care i-a fost tradusă producția sa literară), cele două doamne fatale ale PNL, Alina şi Adriana, consfințesc îngropăciunea PNL la Capitală. Și, cum bine spunea Săftoaica, Bucureștiul înseamnă cel puțin 10% din scorul național. Deci trebuie încă muncit la îngroparea partidului, ca nu cumva (la naiba!) să câștigăm alegerile și să intrăm la guvernare. Ce ne facem atunci, fetelor? Pentru că – nu-i așa? -, cum ne-a spus Gorghiu, cel mai potrivit premier e, totuși, Cioloș. Adică PNL e impotent, adică voi, toți liberalii din țară, câteva zeci de mii, trebuie să munciți la toamnă ca să-i faceți încă o dată pe tehnocrați miniştri și șefi în administrație. După care tehnocrații să vă râdă în nas: voi cu munca, alții cu mălaiul şi funcțiile! Ce frumoasă e democrația sub Iohannis! Facem alegeri să punem guverne nealese de români! Rămâne cum am stabilit: voi, mari bărbați ai PNL, urmașii Brătienilor, aveți o lipsa cronică de„cojones”. Mă bucur, într-un fel, că Adriana şi Alina au aflat la timp acest lucru. În final, un lider PNL mi-a explicat care e soluția miraculoasă pentru victorie. Unii încă speră la ea. Cică primul pe lista națională de senatori ai PNL va fi, tam-tam, însuși Dacian Cioloș. Omul providențial care a făcut din rahat bici, cel care ne-a construit 500 de kilometri de autostradă, cel care a atras 10 miliarde de euro bani europeni, cel care a adus, cu Borc de mână, investiții directe de miliarde în industrie. Și cel care a transformat ireductibil agricultura românească, astfel încât acum putem hrăni 80 de milioane de locuitori ai planetei. Cum? Nu-l recunoașteți din descrierea de sus pe Cioloș? Însemnă că sunteți niște reacționari PSD-işti ordinari care vreți să distrugeți statul de drept si Justiția! Vom avea grijă să vă băgați mințile în cap – azi-mâine, intră în funcțiune sistemul Big Brother de la SRI. Să vedem atunci cine mai face ciocul mare!
