Skip to content
Societate

Octavian Berceanu: Consilierul unui fost ministru al mediului a construit un depozit ilegal de gunoi. M-au sunat să mă „înmoaie”

Inquam Photos/George Calin

UPDATE 15.00

În replică la aceste acuzaţii, Costel Alexe îi cere lui Octavian Berceanu să clarifice declarațiile potrivit cărora un fost ministru al mediului a făcut presiuni politice asupra sa și l-a sunat să vadă dacă nu se mai „înmoaie”.

Din noiembrie 2020, de când am plecat din funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, nu l-am sunat, nu l-am contactat direct sau indirect pe domnul Berceanu. Dacă ar cunoaște codul administrativ, ar ști că are obligația legală, nu doar morală, de a denunța orice încălcare a legii. La nivelul acesta, niciun demnitar din prima linie a administrației statului român nu își poate permite să lanseze astfel de acuzații în spațiul public, fără să le probeze. Altminteri, nu face decât să perpetueze sarabanda dezinformărilor și a insinuărilor doar pentru a-și clădi o imagine.

Fac un apel la responsabilitatea declarațiilor și îi cer public clarificări domnului Berceanu pentru a risipi orice umbră de suspiciune referitoare la declarațiile sale: a fost sau nu a fost sunat de Costel Alexe de când a preluat conducerea Gărzii de Mediu?”, susţine liberalul în apărarea sa.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a dezvăluit că un fost ministru al mediului a făcut presiuni politice asupra sa și l-a sunat să vadă dacă nu se mai „înmoaie”. Acesta nu a dorit să spună numele fostului ministrul care l-a sunat, însă a precizat că e vorba de „un ministru foarte recent”.

În prima lună, au zis că poate găsim soluții, poate ne mai înmuiem, poate vedem întreaga paletă de soluții. Da. Dar, în momentul în care se intervine peste comisar, avem DIICOT, avem DGA-ul, avem DNA-ul. Și au încetat. Oameni politici”, a spus Octavian Berceanu, la Digi24.

Cel care i-a fost consilier a depozitat ilegal un milion de metri cubi de deșeuri chiar pe caseta de colectare a apelor uzate din Popești-Leordeni, care s-a prăbușit în vară din această cauză.

E acel businessul din Popești-Leordeni, cel care a construit acel munte a fost consilierul ministrului mediului. Despre ce vorbim? Fostul ministru al mediului. I-am spus că îi mulțumesc frumos pentru intenții, dar nu se poate. „Aceștia sunt oamenii care stau în spatele afacerilor ilegale cu deșeuri””, a precizat Berceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *