Skip to content
Politică

Oferta Austriei pentru România – Schengen abia în martie. Rareș Bogdan: Are legătură cu alegerile lor interne. Un comportament jignitor și sfidător

Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Rareş Bogdan susţine că, în opinia sa, termenul privind luna martie avansat de oficialii austrieci pentru rediscutarea aderării României la Spaţiul Schengen este unul strâns legat de alegerile interne din acest stat.

”Acest termen de martie mie mi se pare că este practic o amânare post alegeri din Sud-Österreich, adică din Austria Inferioară, acolo unde partidul domniei sale (al cancelarului Karl Nehammer – n.r.) se află pe locul trei”, a afirmat Rareş Bogdan miercuri seară, la Antena 3.

Europarlamentarul român a reclamat atitudinea anterioară a Austriei, catalogând drept ”jignitor şi sfidător” comportamentul Austriei la adresa României cu privire la subiectul aderării la Spaţiul Schengen.

”Discuţia nu a fost una foarte plăcută”, a spus el.

Rareş Bogdan s-a arătat mulţumit de faptul că România nu a acceptat scoaterea acestui subiect de pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne programat joi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *