Skip to content
Politică

Olguța Vasilescu ține piept atacurilor privind indemnizația pentru mame

evz.ro

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a făcut marți declarații despre plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului, temă adusă în discuția Comisiei de Muncă de la Senat.

Olguța Vasilescu a afirmat că nu este nevoie de acești bani sau că ar fi mai bine să se rezume la suma de 100 de euro, întrucât plafonul de 1800 de euro „este îndestulător pentru România atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din Uniunea Europeană”, potrivit digi24.ro

Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci, nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu exită posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a declarat ministrul Muncii.

Mai mult: Vasilescu a adăugat faptul că numărul persoanelor afectate de această plafonare a indemnizație este mic, iar apelul la Ordonanța de Urgență a fost o variantă prin care se poate rezolva problema inechității.

„Nu am făcut această Ordonanţă de urgenţă pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, aşa cum era, dădea naştere la tot felul de inechităţi. Ajunsesem să plătim statul român indemnizaţii de 35.000 de euro lunar şi asta pentru că, aşa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese şi ilegalităţi.”

La rândul ei, Florina Presadă, senator USR, a avertizat că aceste inițiative încalcă principiul contributivității.

„Înţeleg că trebuie să reparăm nişte inechităţi existente atunci când vine vorba de aceste indemnizaţii, dar se pare că nu aşa reuşim să o facem. Problema s-ar putea să nu fie la cât încasează unii dacă au contribuit, ci la cum contribuie cei care vor beneficia de această indemnizaţie. În expunerea de motive se spune că dreptul acesta nu este unul contributiv, însă fix asta reglementăm în acest moment şi fix asta reglementează legea privind creşterea copilului. În acest moment, dacă ai contribuit, beneficiezi de această indemnizaţie. Tocmai, trebuie să respectăm acest principiu al contributivităţii. Dacă ne dorim să reglementăm nişte efecte adverse, produse de aceastã formulă de contribuţie, ar trebui să lucrăm la formula de contribuţie şi la formula de calcul al acestei indemnizaţii. Limitând sau plafonând această indemnizaţie, încălcăm principiul contributivităţii.”, a declarat Presadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *