Skip to content
Sănătate

OMS opreşte studiile clinice pentru anumite tratamente în cazul pacienţilor cu COVID-19 spitalizaţi

agerpres.ro

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat duminică oprirea studiilor clinice referitoare la folosirea medicamentului pentru malarie hidroxiclorochină şi a combinaţiei de medicamente pentru HIV lopinavir/ritonavir pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19 spitalizaţi, pentru că nu au redus mortalitatea acestora, transmite Reuters.

Anunţul a venit în timp ce OMS a raportat peste 200.000 de cazuri noi de coronavirus la nivel mondial într-o singură zi, pentru prima oară. Aceste rezultate interimare ale studiului clinic au arătat că hidroxiclorochina şi lopinavir/ritonavir au redus foarte puţin sau deloc mortalitatea pacienţilor cu Covid-19 spitalizaţi, comparativ cu tratamentele standard. Investigatorii din studiile de solidaritate vor întrerupe studiile imediat”, a anunţat OMS într-un comunicat, referindu-se la studiile clinice efectuate e organizaţie în multiple ţări.

Potrivit News.ro, decizia nu aferctează alte studii unde aceste medicamentele sunt folosite pentru pacienţii care nu sunt spitalizaţi sau ca profilaxie. O altă ramură a studiului condus de OMS analizează posibilul efect al medicamentului antiviral remdesivir al companiei Gilead. Comisia Europeană a aprobat vineri, condiţionat, folosirea remdesivir, după ce s-a dovedit că scurtează durata spitalizării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *