Opera Română din Timișoara a fost lovită cu mașina chiar de către propriul director. Angajații au încercat să își acopere șeful.
Un BMW a ajuns din parcarea Hotelului Timișoara pe strada pietonală Mărășești și a izbit puternic clădirea Operei, în zona intrării artiștilor. Automobilul a fost avariat serios, iar Ambulanța a fost solicitată la fața locului. La volan se afla chiar managerul Operei Române din Timișoara, Corneliu Murgu, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal. Mai mulți angajați ai Operei au încercat să ridice mașina și să o ducă în curtea interioară, fără a suna la poliție pentru a anunța accidentul, scrie Pressalert.ro.
La locul incidentului a sosit un echipaj de la Secția 1 Poliție și unul de la Poliția Rutieră, oamenii legii au interzis celor care doreau să mute mașina să se mai atingă de autovehicul. În timp ce jurnalistul Pressalert.ro filma și fotografia la locul accidentului, unul dintre cei prezenți (concertmaistrul Ovidiu Rusu) a devenit extrem de violent, a cerut să nu fie filmat și a smuls reporterului telefonul din mână. Ulterior, Rusu a intrat în mașina implicată în accident.
Vedeți AICI galeria foto și video.
