Păi din capul locului, nu m-aş fi dus la Moscova. Şi nu din stupide preconcepţii româneşti, conform cărora noi ar trebui să avem ceva cu Rusia, meleguri de unde ar veni toate „calamităţile” ce au cuprins ţara, aşa cum am auzit premierul vorbind. Nu, nu m-aş fi dus la Kremlin Cup pentru că eram accidentată. Asta în primul rând. Da, ştiu, medicina e complexă, medicina nu e matematică, dar nici hernia de disc, dacă şi acest diagnostic e adevărat, nu e o răceală, să vezi dacă te ţine 3 sau 7 zile, în funcţie de frecţia şi ventuzele pe care le foloseşti.
Şi mă întreb dacă diagnosticul este adevărat pentru că inconstanţa declaraţiilor şi faptelor Simonei Halep e tulburătoare şi aiuritoare: azi are hernie de disc, mâine se antrenează de zor şi spune că nu există pericol de operaţie, poimâine e preocupată din nou de starea de sănătate, apoi zâmbeşte şi se antrenează, nu ştie dacă participă la Moscova, nici la Turneul Campioanelor, pentru ca mai târziu să glumească cu antrenorul Cahill pe tema transportului cu măgarul în capitala Rusiei, apoi să anunţe că pleacă, pentru ca ulterior să ia singurul wild-card oferit de organizatori, la care ar fi putut apela şi „duşmanca” de Wozniacki, dar dacă se ducea ea, locul 1 la finalul anului nu ar mai fi fost sigur, în cele din urmă, ajunsă la Kremlin, anunţă că nu mai poate juca. Uh, greu. Şi asta în doar câteva zile.
Apoi, nu m-aş fi dus la Moscova pentru că nu e în spiritul sportului să ocupi locul altui atlet, chiar dacă regulamentul îţi lasă această posibilitate, în condiţiile în care tu eşti accidentat. Nu m-aş fi dus nici dacă picam pe locul 100 WTA direct de pe prima poziţie. Pentru că dacă aş vrea să demonstrez că sunt mai bun ca un alt sportiv, aş vrea să o demonstrez pe teren. Şi ea, Simona Halep, poate.
Poate că nu acum, fiind accidentată, dar calităţile ei demonstrează asta. Şi atunci, de ce să las îndoiala să planeze asupra imaginii mele? De ce să vină unul sau altul şi să spună: „Ah, păi Simona Halep s-a dus la Moscova doar pentru 1 milion de cocorei. Pe ea o interesează tenisul? Nu, doar banii şi locul 1”? De ce să vină alţii acum să anticipeze că nu voi participa nici la Turneul Campioanelor, fără vreo miză în afară de cea financiară, de vreme ce am locul 1 asigurat până la finalul anului.
Într-o lume din ce în ce mai măcinată de calcule, cu puncte, cu radicali de 3, luate câte 7, de paranteze pătrate pe lângă acolade, sportul în sine are de suferit. Întrecerea aia directă, faţă în faţă, parte în parte, până la ultima picătură de energie, dispare încet-încet.
Şi dacă eram Caroline Wozniacki m-aş fi dus la Moscova chiar dacă era să joc din calificările calificărilor. Aşa, doar de dragul competiţiei.
