Fostul deputat PNL Ludovic Orban încă nu are motiv să chefuiască: deși Congresul de sâmbătă l-a ales președinte al Partidului Național Liberal, oamenii din propria lui echipă riscă să fie maziliți nu mai devreme de mâine (duminică).
CITIȚI ȘI: UPDATE Congres PNL. Orban, primele declarații. PNL, un sprijin puternic pentru Iohannis
După cum probabil ați văzut deja, Ludovic Orban a pierdut Curtea de Onoare și Arbitraj (COA) a PNL, care va fi condusă de către europarlamentarul Daniel Buda, un susținător declarat al lui Cristian Bușoi. Astfel, Buda l-a învins pe omul lui Orban, deputatul de Bihor Ioan Cupșa. (Lista tuturor candidaților pentru COA o găsiți AICI.)
Pe cale de consecință, nereușind să își impună omul în fruntea COA, Ludovic Orban are toate șansele să se confrunte cu o trădare masivă din partea PNL-iștilor, putând ajunge chiar la situația de la începutul anilor 2000, când președintele de atunci al partidului, Valeriu Stoica, trebuia să facă față unui Birou Politic Național (BPN) ostil, care îi invalida automat orice propunere, indiferent dacă ea era bună sau rea.
De altfel, sursele PSnews.ro arată că semnalul întoarcerii armelor a fost dat de către Gheorghe Dragomir, fost senator și fost președinte al organizației județene PNL Constanța. Astfel, conștient fiind că există un risc imens să rămână cu ochii-n soare, Ludovic Orban a convocat de urgență o reuniune de taină pentru sâmbătă seară, ca să își numere oastea, mai spun sursele noastre.
Oricum, un lucru este cert: ținând cont de importanța covârșitoare pe care o are Curtea de Onoare și Arbitraj în interiorul Partidului Național Liberal, ne putem aștepta oricând – pe parcursul zilei de mâine (când va fi votată componența BPN-ului plus celelalte funcții importante) – la răsturnări spectaculoase de situație și, în cele din urmă, la un Orban rămas președinte al PNL doar pe hârtie.

Ha-ha-ha ! Totu`ce posibil – nu ??? Cu …un Orban, mare „crainic”….