Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, luni, că trebuie să continue campania de vacinare anti-COVID-19 și că trebuie depuse mai multe eforturi mai ales în mediul rural. Orban a punctat că nu vrea să avanseze obiective și ținte de imunizare, deoarece campania depinde mult și de dorința oamenilor de a se vaccina.
Liderul liberalilor a mai precizat că s-au făcut constant pregătiri pentru a crește capacitatea de tratare a pacienților COVID-19 la ATI. Asta în condițiile în care unii specialiști vorbesc de un al patrulea val al pandemiei în toamnă.
„Campania trebuie să continue, trebuie să fie implicate din ce în ce mai multe instituții, mai mulți profesioniști care pot să convingă lumea, trebuie coborâtă campania de vaccinare cât mai aproape de cetățean. Știm bine că cea mai mare problemă pe care o avem e în mediul rural și chiar în urbanul mic, unde clar trebuie să organizăm zile de vaccinare, să asigurăm centre de vaccinare în localități și, mai ales, trebuie anunțată populația despre ziua în care se organizează centrul de vaccinare în localitate, așa încât să profite de sosirea echipelor de vaccinare”, a declarat liderul PNL.
Chestionat dacă până în toamnă vom ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, așa cum și-a asumat inițial Guvernul, Ludovic Orban a răspuns: „Eu am fost extrem de prudent în a stabili obiective numerice, pentru că, în mare, măsura depinde de dorința omului de a se vaccina. Dacă cineva nu vrea, e foarte complicat să-l convingi, dar procentul celor vaccinați trebuie să crească. Avem vaccin suficient”.
Întrebat dacă la nivelul ministerului Sănătății se lucrează la vreo strategie în perspectiva valului 4 al pandemiei, Orban a răspuns: „Noi am fost într-o acțiune constantă de pregătire pentru astfel de situații. Uitați-vă pe date, cereți raportul societății ATI și veți vedea că au fost făcute progrese foarte mari, a crescut numărul de paturi, de ventilatoare, s-au refăcut instalații în foarte multe spitale, a crescut capacitatea efectivă de tratare a pacienților COVID la ATI. Trebuie să continuăm acest proces pentru a fi pregătiți pentru orice situație”.

@ Sunteți de părere și că Ludovic Orban și Florin Cîțu ar trebui să prezinte public și care dintre membrii guvernului și dintre cei instalați politic în funcții nu s-au vaccinat pentru a susține activitatea guvernului, și dacă Uniunea Europeană a formulat sancțiuni pentru nerespectarea de către membrii guvernului a recomandărilor Uniunii Europene referitoare la vaccinare, ?
& Sunteți de părere că Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Sănătățiiar ar putea să colaboreze pentru a stabili care dintre cei care au votat s-au și vaccinat, partidele parlamentare susținând vaccinarea populației, probabil dintre dintre cei ce au votat și nu s-au vaccinat nu au votat pentru partidele parlamentare, ?