Skip to content
Politică

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, anunţ de ultimă oră despre Zika

HNGN.com

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut, sâmbătă, un anunţ de ultimă oră despre virusul Zika.

Potrivit oficialilor OMS, virusul Zika nu mai constituie o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global, întrucât activităţile de cercetare intensă din ultimele luni au asigurat o mai bună înţelegere a modului în care se manifestă acesta, informează Mediafax, citând DPA.

Cu toate acestea, agenţia pentru sănătate a ONU a confirmat că boala, care poate cauza probleme neurologice, rămâne o problemă gravă pe termen lung.

În luna februarie, OMS anunţa că virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă. Experţii medicali erau preocupaţi că virusul Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare.

În acest context, OMS a stabilit atunci că virusul este urgenţă medicală mondială, fiind în aceeaşi categorie cu Ebola.

De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Mexic şi Venezuela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *