Rockerul care ar fi trebuit sa reprezinte Romania pe scena Eurovision de la Stockholm cu melodia “Moment of Silence ”, Ovidiu Anton, se dezice de reprezentanta Republicii Moldova de la Eurovision, Lidia Isac.
Astfel, după ce postul public de televiziune de la Chisinau l-a invitat pe Ovidiu Anton, cel care ar fi trebuit sa reprezinte Romania la editia din acest an a Eurovisionului, sa evolueze pe scena de la Stockholm alaturi de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac, rockerul a refuzat.
Refuzul artistului a fost motivat printr-o postare, pe pagina personală de Facebook, informează Hotnews.ro
„Ma inclin in fata fratilor nostri din Moldova, este un gest extraordinar, unic si nobil. Pentru ca stiu cata munca este in pregatirea unui astfel de moment si cat de important este Eurovisionul pentru cariera unui artist nu vreau sa afectez in vreun fel prestatia Lidiei pentru care a investit atata energie. Este o piesa care i se potriveste de minune si oricat imi doresc sa fiu pe scena la care am visat, nu pot accepta sa o fac aducand riscuri pentru alti artisti. Eu imi doresc sa cant la Stockholm , imi doresc sa cant Moment of Silence pentru toti, romani, moldoveni si pentru fanii eurovision de pretutindeni”, a scris Ovidiu Anton pe Facebook.
„Succes, Lidia, este momentul tau si ai sa stralucesti! Multumesc inca o data pentru acest gest deosebit. Nu voi uita niciodata”, incheie Ovidiu Anton.
