Skip to content
Sănătate

Pandemia bate record după record. Dr. Beatrice Mahler: Vom ajunge și la 4000 de cazuri!

Contactată de PS News, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, a avertizat că, în curând, sistemul de sănătate din România se va confrunta și cu 4.000 de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus.

„Este o evoluție extrem de dificil de gestionat, cel puțin în București în acest moment, la nivelul Institutului Marius Nasta resimțim din plin creșterea numărului de cazuri.

Numărul de pacienți internați este mare, capacitatea institutului este în fiecare zi atinsă. Numărul de externări care se fac ajută, practic, la internarea noilor cazuri care se prezintă și, sincer vă zic, se internează cazurile care într-adevăr au insuficiență respiratorie și probleme de sănătate serioase, nu doar o simptomatologie banală pe care cu ajutorul medicilor de familie reușim să o gestionăm la domiciliul pacienților.

Această situație este tristă, de aceea trebuie să înțelegem că masca trebuie purtată tot timpul și pe stradă, mâinile trebuie spălate și distanța trebuie păstrată, pentru că este singura soluție să reușim să depășim această perioadă într-o stare de sănătate bună pentru majoritatea”, spune managerul Institutului Național „Marius Nasta”.

Totuși, medicul susține că România are resursele necesare pentru a se adapta la o creștere a numărului de cazuri.

„Vom ajunge și la 4000 de cazuri, probabil. Trebuie să ne adaptăm, iar România are resurse să se adapteze, dar este foarte important ca fiecare dintre cei care sunt cetățeni ai orașelor în care numărul de cazuri este mare să respecte regulile și să fie sinceri atunci când au simptomatologie, să fie sinceri cu ei, pentru a-i putea ajuta pe cei din jurul lor”, adaugă Beatrice Mahler.

Medicul precizează că în București situația de la terapie intensivă este una îngrijorătoare în acest moment.

„Terapia intensivă din București este la capacitate maximă. La Marius Nasta se eliberează și se ocupă imediat, dar cu siguranță este o consecință a numărului mare de cazuri și a numărului mare de pacienți diagnosticați în fiecare zi.

Paturile de terapie intensivă sunt mai multe decât cele destinate acum pacienților covid, dar nu trebuie să uităm că avem și alte afecțiuni, avem și alte persoane care au nevoie de terapie intensivă, atât cronice cât și acute, sunt persoane care practic au dreptul la viață la fel cum are și pacientul care se infectează cu COVID-19. Toți suntem responsabili să respectăm regulile pentru ca oricare din jurul nostru care au nevoie de suport medical să aibă acest suport indiferent de patologia pe care o are”, a conchis medicul.

Situația se agravează în România. În ultimele 24 de ore au fost 2.958  de cazuri noi de COVID-19. Alți 82de români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, cel mai mare număr de decese zilnice de la începutul pandemiei.

De asemenea, la Terapie Intensivă a fost atins un nou record de pacienți aflați în stare gravă, 612.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *