Papa Francisc şi-a pus marţi mesajul tradiţional de Crăciun sub semnul fraternităţii, îndemnând oamenii să considere diferenţele mai degrabă o bogăţie decât un pericol.
Ales în 2013, liderul Bisericii Catolice a dat a şasea binecuvântare „urbi et orbi” (”cetăţii şi lumii”) sub un soare radios, în Piaţa Sfântul Petru, în faţa a zeci de mii de credincioşi. Francisc a propovăduit „fraternitatea între persoane cu idei diferite, dar capabile să se respecte şi să-l asculte pe celălalt”.
Primul Suveran Pontif originar din America Latină a făcut aluzie la dezbaterea care polarizează, în multe ţări, pe tema problemei imigraţiei.
„Prin încarnarea sa, Fiul lui Dumnezeu ne arată că salvarea trece prin iubire, primire, respectul săracei noastre umanităţi pe care o împărtăşim cu toţii într-o mare varietate de etnii, limbi, culturi, dar cu toţii în calitate de fraţi în umanitate!”, a spus Papa, potrivit News.ro
