Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Dodoloaţe. Termenul ne-a fost transmis de Lucian Blaga, el însuşi participant la unirea din 1918, auzindu-l din gura unui copil în drumul lui spre întoarcerea în satul natal.
În cinstea acestei zile, în toată ţara este o adevărată desfăşurare de forţe. Defilarea de la Arcul de Triumf din București a început la ora 11.00.
Aproximativ 4.000 de militari din care 500 din peste 20 de ţări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de aeronave au participat la parada militară organizată în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
În urmă cu 101 ani, 1228 de delegați ai tuturor păturilor sociale din Banat și Ardeal, la care s-au adăugat încă 100.000 de oameni, au trecut Carpaţii din toate provinciile istorice. Cu toţii au asistat la Alba Iulia la citirea Rezoluției Marii Adunări Naționale a Românilor din Transilvania. Veniseră cu mic cu mare să pună umărul la înfaptuirea Marii Uniri, veniseră cu trenul, cu căruţele, călare, pe jos, cu steaguri tricolore în frunte. Drumul spre Cetăţuia de la Alba Iulia era flancat de șirurile de ţărani români înveșmântaţi în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul.
Amestecaţi în mulţime erau Iuliu Maniu, viitorul Patriarh Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod-deputat român în Parlamentul de la Budapesta ori Ion I. C. Brătianu. Marea Unire nu mai era doar un vis, anunţul a fost făcut de Vasile Goldiş care a citit rezoluţia Unirii:
„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”.
Alegerea locaţiei Alba Iulia nu a fost una întâmplătoare. La Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intrase în cetate, care a devenit capitala domnitorului în timpul scurt cât reușise să săvârșească Unirea Țărilor Române. Apoi, în 1784, pe platoul Cetăţii, Horia și Cloșca au fost frânţi pe roată în urma condamnării lor.
Marea Adunare Naţională a fost pregătită cu migala, iar la finalul ei România dodoloaţă a anunţat popoarelor lumii voinţa și hotărârea sa, naţiunea română declarând prin manifest că ea „din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotărâtă a pierii mai bine decât a suferi mai departe sclavia și atârnarea”.
Lucian Blaga, participant activ la marea unire povestea:
„În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună. Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsură la Sebeş, atât eu cât şi fratele meu ne simţeam purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt Timp cu toate că n-am făcut decât să „participăm”, tacuti si insignifianti, la un act ce se realiza prin puterea destinului. Când dăm să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiasca România dodoloaţă!”.
