Skip to content
Sport

Patricia Ţig a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Hua Hin

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă, sâmbătă, de poloneza Magda Linette, cu 7-5, 6-4, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 275.000 de dolari, informează agerpres.

Ţig (25 ani, 105 WTA) s-a înclinat după o oră şi 35 de minute, în faţa favoritei numărul cinci, Linette (28 ani, 42 WTA).

Ţig, finalistă anul trecut la Bucureşti, a fost condusă cu 3-1 în primul set, dar a avut o revenire remarcabilă şi a câştigat patru ghemuri la rând, ajungând la 5-3 în favoarea sa. Românca a servit pentru set la 5-4, a avut 30-0, dar a greşit tot mai mult şi Linette a întors scorul, câştigând cu 7-5, după o serie de patru ghemuri consecutive.

În actul secund, echilibrul s-a rupt la 2-2, frustrarea Patriciei Ţig fiind vizibilă în jocul său, care a multiplicat numărul erorilor, astfel că Linette a ajuns la 5-2. Ţig a reuşit să revină la 5-4 după ce a abordat partida la totul sau nimic şi a servit pentru 5-5, dar greşelile au făcut ca ghemul zece să revină adversarei, care s-a impus cu 7-5, 6-4.

Ţig a avut 4 aşi şi 8 duble greşeli, iar Linette a încheiat cu 5 aşi şi 5 duble greşeli.

Ţig şi Linette au fost o singură dată adversare până acum, în 2012, la turneul ITF de la Dobrici (Bulgaria, 25.000 dolari), când poloneza s-a impus în primul tur cu 6-4, 6-4.

Patricia Ţig, care va primi un cec de 11.600 dolari şi 110 puncte WTA, va reveni în top 100 de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *