Skip to content
Politică

Pe capul ei se clatină coroana. Merkel la un pas de a pierde alegerile

cunoastelumea.ro

Angela Merkel părea în urmă cu câteva luni de neoprit, însă în prezent este pusă în gardă de adversarul său social-democrat, Martin Schulz, care duminică îşi lansează campania pentru a o detrona, comentează AFP, potrivit Agerpres.ro

Schulz apare în sondaje la egalitate cu Angela Merkel, la peste 30% din voturi, acesta nu nu s-a abţinut în declaraţii şi a susţinut că: „am ambiţia de a deveni cancelar” şi să facă din SPD „prima forţă politică a ţării”, spune el, în timp ce Angela Merkel este la putere din 2005.

Merkel se arată liniştită în faţa ambiţiilor inamicului său: „concurenţa stimulează afacerile”, a declarat ea vineri pentru un jurnalul local, însă un membru al anturajului său a afirmat în privat că „situaţia este dificilă”.

Decizia lui Martin Schulz de a părăsi Parlamentul European, pe care îl cârmuia, şi de a intra în campanie în locul lui Sigmar Gabriel, puţin popular, a dat peste cap cărţile în jocul pentru acapararea puterii.

Martin Schulz are un CV impresionant, deoarece şi-a făcut cea mai mare parte a carierei la nivel European, iar faptul că nu a obţinut un loc în politica internă a Germaniei, îi permite să se detaşeze de politica guvernamentală, dusă în cadrul partidului său şi să apară ca un om nou şi potrivit.
În cursul unui congres extraordinar al partidului, el urmează să preia oficial conducerea şi să dezvăluie proiectul său de luptă referitor la legislativele din septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *