PMP pariază pe Ingrid Sofia Hohr la Primăria Sibiu. Aflată la prima experiență a candidaturii, Ingrid Sofia Hohr pune în joc toată încrederea fostului președinte al României, Traian Băsescu, a tuturor colegilor de partid din județ, dar și mult curaj, determinare și dorință de a face bine.
Deși poartă un nume nemțesc, o rețetă ideală folosită de ultimii doi ocupanți ai fotoliului de primar ai municipiului Sibiu, Ingrid Hohr se consideră o româncă ortodoxă, capabilă să facă lucrurile altfel în administrația publică locală, scriu jurnaliștii de la mesageruldesibiu.ro

Visează la o primărie modernă în care fiecare voce să fie ascultată și fiecare problemă rezolvată. Mai crede în potențialul comunității de a obține mai mult de la administrația publică locală precum și în calitatea ridicată a nivelului de trai: îmi doresc să deschid porțile ferecate ale cetății Primăriei Sibiu pentru cetățeni, printr-o mult mai bună relație de comunicare între administrația publică locală și omul de rând.
Într-o administrație deschisă, primarul este omul ales dintre oameni, care trebuie să se afle mereu în mijlocul lor pentru a le cunoaște nevoile, problemele, să fie acolo unde este nevoie de el. Încrederea și deschiderea cetățenilor față de liderul unei administrații locale are loc doar atunci când acesta arată la rândul său, deschidere și empatie față de oameni, mărturisește Ingrid Hohr.
Cu rădăcini adânci de sibiancă Ingrid Hohr a ales în 1997 calea străinătății, stabilindu-se în Germania, în Bayern Bavaria. A făcut acestă alegere pentru că așa erau vremurile atunci dar și pentru că își dorea să-și ducă cariera la un alt nivel și să învețe din experiența avansată de trai a Occidentului.
Alegerea politicii a venit firesc la începutul anilor 2000, după un consiliu de familia dar și după confirmarea că poate face bine mai multor persoane în același timp prin implicarea în activitatea unui partid politic. Admirația pentru președintele Traian Băsescu i-a limpezit repede gândurile legate de alegerea partidului. Firesc, a fost vorba de PMP: Am intrat în politică datorită admirației mele pentru președintele Băsescu dar și pentru că am decis să iau atitudine. Totodată am înțeles că pot și îmi place să mă implic cu folos în viața celor din jurul meu. După trimiterea, în 2014 a unui simplu email pe adresa PMP București cariera mea politică a fost precum un tăvălug. Am devenit membru de partid, apoi au reușit să aduc acestuia, la nivel de Germania un număr de 18 procente la alegerile europarlamentare, iar apoi, in 2017, să obțin titlul de președinte interimar al organizației Sibiu, a mai declarat Ingrid Hohr.
Citiți AICI articolul complet
