Skip to content
Justitie

Pensionari de lux: veniturile medii ale foştilor magistrați, peste 20.000 de lei

facebook

Media pensiilor magistraților este aproximativ 21.000 de lei pe lună, în prezent cea mai mare leafă brută a unui senior trecut prin sistemul judiciar fiind de peste 50.000 de lei.

Discuțiile despre reformarea sistemului de pensii speciale a dus la învolburarea apelor în sistemul judiciar, printre magistraţi existând teama că prin modificările legislative asumate prin PNRR, adică aducerea tuturor pensiilor cât mai aproape de principiul contributivității, le-ar fi diminuat veniturile.

În acest context, „Adevărul” a cerut Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) mai multe date referitoare la pensiile magistraților. În primul rând, pensia medie a acestei categorii socio-profesionale este de 21.265 de lei, conform răspunsului comunicat de Biroul de presă al CNPP. Chestionată despre datele celui mai mare venit plătit, instituţia a transmis următoarele: „Cel mai mare cuantumum brut al unei pensii stabilite în baza Legii nr.303/2004, aflată în plată în luna octombrie 2022, este de 50.359 de lei”. După impozitarea cu 10% și reținerea CASS-ului (care are loc doar la pensiile de peste 4.000 de lei), rămâne o pensie lunară netă de 41.351 de lei. Pensia minimă în România în 2022 este de 1.000 de lei, iar potrivit negocierilor politice referitoare la majorarea acestor venituri, ar putea să crească undeva în intervalul 1.100-1.150 de lei.

Una din recomandările Băncii Mondiale, care oferă consultanță Ministerului Muncii pentru reforma în domeniul pensiilor, este ca pensiile speciale să nu mai depășească salariul în plată. Schimbarea formulei de calcul, potrivit recomandărilor venite de la Banca Mondială, ar duce la pensii mai mici cu 20%, față de cele din prezent.

Citește articolul integral AICI. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *