Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Mureș şi procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează marți 12 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în şantaj și cămătărie, potrivit transilvanianews.com.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012-2016, cinci persoane din municipiul Reghin ar fi acordat împrumuturi băneşti cu dobândă. Ulterior, personal sau prin alte persoane, ar fi intimidat victimele, folosindu-se de ameninţări şi violenţe, pentru a recupera sume mult mai mari decât cele pentru care le-ar fi acordat iniţial.
Poliţiştii vor pune în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Târgu Mureș, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Mureș și al jandarmilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române și de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
