Poliţiştii din Vrancea sunt angrenaţi joi dimineaţă într-o acţiune de amploare într-un dosar de prostituţie şi proxenetism, până la această oră cinci persoane fiind duse la audieri, scrie News.ro.
Potrivit IPJ Vrancea, percheziţiile au început la 6:30 iar la acţiune sunt angrenaţi poliţişti, jandarmi din Vrancea şi Bacău.
Şase percheziţii au avut loc până acum la domiciliile principalilor suspecţi, vizaţi într un dosar de prostituţie şi proxenetism.
Cinci persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise.
Acţiunea este încă în curs de desfăşurare iar cercetările continuă, pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.
