Persistă agitația din jurul afacerii Cambride Analytica. Eurodeputatul Guy Verhofstadt (președintele grupului ALDE din Parlamentul European) îl vrea audiat pe patronul Facebook, Mark Zuckerberg.
Intenția a fost exprimată într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, unde Verhofstadt a subliniat că afaceristul american trebuie să ofere explicații nu doar în fața Congresului Statelor Unite ale Americii, ci și în fața legislativului comunitar.
„Zuckerberg a fost de acord să depună mărturie în fața Congresului Statelor Unite, dar scandalul nu s-a limitat la SUA. El ar trebui să vin și la Parlamentul European! Europenii merită să știe ce s-a întâmplat cu datele lor. Dă mai departe dacă și tu ești de aceeași părere!” a scris Guy Verhofstadt.

