Skip to content
Republica Moldova

Peste 100.000 de civili au fost ucişi sau răniţi în Afganistan în ultimul deceniu

Radio Romania Actualitati

Numărul victimelor din rândul civililor înregistrate în Afganistan din 2009 şi până în prezent a depăşit recent 100.000, a informat joi într-o declaraţie de presă şeful Misiunii ONU de asistenţă în Afganistan, Tadamichi Yamamoto, relatează Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, aceşti oameni au fost răniţi sau ucişi începând cu anul 2009, când agenţia a început să contabilizeze sistematic numărul victimelor din rândul civililor din Afganistan.

ONU a făcut apel la părţile implicate în conflictul din Afganistan să caute modalităţi de reducere a violenţei în această ţară.

Talibanii, principalul grup insurgent, au refuzat până în prezent să se implice în negocieri directe cu guvernul de la Kabul.

Totuşi, convorbirile dintre SUA şi talibani s-au apropiat de „o etapă importantă”, potrivit principalului negociator american cu talibanii, Zalmay Khalilzad.

Negocierile dintre SUA şi talibani au fost reluate la începutul lunii decembrie, după ce preşedintele american Donald Trump le suspendase în septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *