Skip to content
Societate

Peste 200 de orașe din România au incidența mai mare de trei. În București, rata de infectare a depășit 11

Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 216 orașe din România au o incidență mai mare de 3 la mia de locuitori. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Bragadiru (15,95); Videle (13,99); Popești – Leordeni (13,97).

Lista cu orașele, satele și comune ce au o incidență mai mare de trei, în România, poate fi consultată aici!

În prezent sunt 216 orașe din România care au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori și 1.129 de comune care se află în scenariul roșu.

Municipiul București, rata de infectare de peste 11 la mia de locuitori

Rata de infectare cu SARS-CoV-2, în București, a depășit 11 la mia de locuitori, mai exact, în cursul zilei de joi, aceasta este 11,49, informează DSP. Reamintim că miercuri, Direcția de Sănătate Publică a raportat o rată de infectare pentru ultimele 14 zile de 10,93.

14.467 de cazuri de COVID-19, raportate în România, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat 14.467 de cazuri de COVID-19, în România, în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 282 de decese, pentru intervalul 06.10.2021 (10:00) – 07.10.2021 (10:00), 19 dintre acestea fiind în afara intervalului de referință.

Dintre cei 282 de pacienți decedați, 260 au fost nevaccinați și 22 vaccinați. Cei 22 pacienți vaccinați care au decedat aveau vâste cuprinse între 16 și 84 de ani. Dintre pacienții vaccinați care au decedat 20 prezentau comorbidități și2 nu prezentau comorbidități.

În secțiile de ATI din România sunt internate 1.556 de persoane, iar 22 dintre acestea sunt minori. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.943, dintre aceștia 417 fiind minori, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.770.665 de teste RT-PCR și 3.524.139 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.484 de teste RT-PCR (14.360 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.124 la cerere) și 40.776 de teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *