Skip to content
Politică

Petre Roman, la un pas să-și piardă mandatul. Prima reacție a fostului premier după decizia instanței

În cadrul unei intervenții la Antena 3, fostul premier Petre Roman a avut o primă reacție cu privire la faptul că i-a fost respinsă contestația la decizia de incompatibilitate.

„Încă nu s-a afișat, e mai mult din ce s-a auzit. Presupunând că ar fi așa, am dreptul să reiau procedura de la 0, practic nu se schimbă nimic din ce a fost până acum. Eu nu vă pot spune decât ceea ce spune avocatul. În conformitate cu Codul Civil eu pot face, în termen de 15 zile, un recurs pentru a reîncepe procedura.  Este vorba de niște mențiuni care trebuiau făcute în legătură cu certificatul de constatare pe care ei nu au primit-o, din cauza aceasta s-a ajuns la această reexaminare care a avut loc azi, este strict o chestiune procedurală. Taxa de timbru a fost depusă în timp util, nu asta e problema.”, a precizat Petre Roman.

ANI sustine că deputatul Petre Roman se află în stare de incompatibilitate încă din 20 decembrie 2012, pentru că deține simultan atât funcția de deputat, cât și calitatea de persoană fizică autorizată.

Sursă foto qmagazine.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *